Bestii cu chip de om, doar astfel pot fi catalogate persoanele care îşi abuzează propriile progenituri, în loc să le ocrotească. Doi bărbaţi din Bistriţa – Năsăud au fost arestaţi preventiv în urmăcirca două săptămâni după ce şi-ai violat propriile fiice. Unul este din comuna Dumitra, celălalt din localitatea componentă a municipiului Bistriţa, Sigmir. Dacă cel din Dumitra este recidivist şi nu a ieşit de mult din puşcărie, cel de-al doilea pare să fi fost liniştit. Cel puţin aşa îl descriu localnicii care îl cunosc de ani de zile. Aceste cazuri de taţi violatori din Bistriţa-Năsăud nu sunt însă singurele, fiindcă în urmă cu ceva ani au mai fost câteva răsunătoare.

 

Abuzurile sexuale şi violurile asupra copiilor s-au înmulţit nepermis de mult în ultimii ani în România, în multe dintre cazuri fiind vorba de incest, adică fete nenorocite chiar de taţii lor. Marcate pe viaţă mai ales din punct de vedere psihic, copilele au de luptat mulţi ani pentru a duce o viaţă cât normală. La maturitate nu este exclus însă ca cicatricile rămase în sufletul victimelor să aibă urmări din cele mai neplăcute.

 

Şi-a violat fiica timp de 9 ani

În prima parte a lunii iulie un bărbat din Dumitra, Ioan Moldovan, a fost arestat preventiv după ce s-a descoperit că îşi violase fiica în vârstă de 14 ani. Şi se pare că oroarea nu a avut loc doar o singură dată, ci timp de mai mulţi ani, de când fata avea doar 5 ani. Mai grav este că mama ştia ce i se întâmplă fetei, însă a tăcut.

Autorităţile din Dumitra au alertat pe cei de la Protecţia Copilului, toţi cei patru copii ai familiei Moldovan fiind preluaţi în custodia statului.

Cazul este anchetat de procurorii de la Năsăud. Până la finalizarea anchetei, Moldovan a fost arestat preventiv, în condiţiile în care acesta este şi în stare de recidivă postcondamnatorie.

 

Avea grijă de fată din 2012

Zilele trecute, un alt caz a şocat opinia publică. Este vorba despre un bărbat de 39 de ani din Sigmir, Marian Cristian Iosub, care a fost învinuit de propria fiică în vârstă de aproape 16 ani, că ar fi violat-o în timp ce făcea baie.

Adolescenta se afla în grija tatălui, după ce părinţii săi s-au despărţit în anul 2012. Aceasta a rămas cu tatăl în Sigmir, în timp ce sora sa de 8 ani a rămas în grija mamei, care locuieşte în Bistriţa.

După ce şi-a anunţat mama despre ceea ce i s-a întâmplat, iar împreună au depus o reclamaţie la poliţie, fata a fost supusă unui examen medico-legal care confirmă violul.

Localnicii şi vecinii îl cunosc drept un om de treabă şi refuză să creadă că şi-ar fi batjocorit propria fată. Până una-alta, Marian Cristian Iosub a fost arestat preventiv pe data de 21 iulie şi va rămâne după gratii timp de 30 de zile.

 

La 13 ani, violată de tată

Un alt caz de viol şi abuz sexual asupra propriei fiice, în vârstă de 13 ani, este cel al unui bărbat din comuna Budacu de Jos, petrecut în 2012. Este vorba de Adrian Marius Covaci, pe atunci în vârstă de 33 de ani.

După ce fapta bărbatului a ieşit la iveală, pe numele acestuia a fost remis de procurori un mandat de reţinere pentru 24 de ore, iar ulterior instanţa Tribunalului Bistriţa-Năsăud a dispus arestarea sa pentru 29 de zile.

Potrivit unor localnici, Covaci avea antecedente penale, el fiind condamnat cu câţiva ani înainte de comiterea violului, la pedeapsa cu închisoarea, pentru furt. Aceleaşi surse susţineau că persoana care a adus la cunoştinţă autorităţilor despre ce i s-a întâmplat fetiţei, a fost un vecin.

Covaci a fost trimis în judecată în februarie 2013, dosarul fiind judecat pe fond la Tribunalul Bistriţa-Năsăud, unde instanţa l-a condamnat la nu mai puţin de 13 ani şi 3 luni de închisoare. În apel, la Curtea de apel Cluj, bărbatul a reuşit să scape cu mai puţini ani de puşcărie, doar 8, sentinţa definitivă fiind pronunţată în martie 2014. Deoarece până la pronunţarea sentinţei definitive , Covaci a stat după gratii practic aproximativ un an, acestuia îi mai rămăsese de executat încă 7 ani de închisoare.

 

Şi-a violat fiica timp de un an de zile

În 2012, un bărbat din Cormaia, comuna Maieru, şi-a supus propria fiică, în vârstă de numai opt ani, la raporturi sexuale şi perversiuni. Cazul a ajuns în atenţia autorităţilor după ce pe adresa Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului au ajuns mai multe sesizări anonime în legătură cu faptele bărbatului.

Potrivit anchetatorilor, Florin Leon Ilovan, în cursul anului 2011, a întreţinut de mai multe ori acte sexuale cu fiica lui în vârstă de opt ani şi patru luni, profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra şi de a-şi exprima voinţa. Fapta a fost comisă la domiciliul acestora, în prezenţa familiei, ultima dată în toamna anului 2011.

 

În 2011, două mame şi-au reclamat soţii pentru incest

În 2011, un alt caz de viol şi abuz sexual asupra propriului copil a avut loc în Bistriţa-Năsăud. Un bărbat din Orheiu Bistriţei, în vârstă de 39 de ani, a fost acuzat că şi-a violat fiica de doar 12 ani, în nenumărate rânduri. Cea care a descoperit tragedia copilei a fost chiar mama acesteia. Femeia a observat că ceva nu este în regulă cu fetiţa şi a dus-o la medicul legist pentru un control. În urma controlului, medicii au stabilit că fata a fost violată de mai multe ori.

Tot în 2011, un alt bărbat, din comuna Telciu, şi-a violat fiica vitregă, în vârstă de doar 9 ani. Şi în acest caz, cea care a reclamat la poliţie grozăvia a fost mama fetiţei.

 

Incesturi în serie

Cel mai răsunător şi şocant caz de acest gen, de viol şi abuz sexual asupra unor minori, este cel al unui bărbat din Ilva Mare, Cornel Saicu, caz care a ieşit la iveală în 2010. Timp de cinci ani, Saicu şi-a violat fiicele vitrege şi a fost la un pas de a-şi nenoroci şi propriul copil, o fetiţă în vârstă de doar 11 ani. Bărbatul nu a fost la prima faptă de acest fel, el mai având o condamnare la activ, de 13 ani închisoare, după ce şi-a violat o fiică dintr-o căsătorie anterioară.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2005 – 2010, Cornel Saicu şi-a violat în mod repetat fiicele vitrege – Rodica (19 ani) şi Viorica (16 ani), mama acestora fiind în cunoştinţă de cauză de ceea ce se întâmplă, însă a preferat să treacă totul sub tăcere, fiindcă, spunea ea, îi era frică să nu fie omorâtă.

Cea care a dat totul în vileag a fost Rodica, fata cea mare, pe atunci în vârstă de 19 ani, care nu a mai putut suporta umilinţa la care era supusă sora ei Viorica ce avea la acea vreme 16 ani. Totodată, Rodica a prevenit şi cea de-a treia tragedie, întrucât Saicu a încercat în repetate rânduri să o violeze şi pe Letiţia, fetiţa în vârstă de doar 11 ani, pe care o are cu mama Rodică şi a Vioricăi.

Pentru Rodica, coşmarul a început în 2005, pe când abia împlinise 14 ani, taman între Crăciun şi Anul Nou. Fata intenţiona într-o seară să meargă la un bal, dar cum mama nu era acasă, cel care trebuia să îi „semneze biletul de voie” era Cornel Saicu, tatăl vitreg. Acesta a pus însă o condiţie de-a dreptul stupefiantă – fata avea voie să meargă la bal doar dacă întreţinea relaţii sexuale cu el. Apoi a ameninţat-o cu moartea dacă spune ceva despre ceea ce i-a făcut.

Acesta a fost doar începutul seriei de violuri pe care Rodica a fost nevoită să le suporte din partea lui Saicu, iar dacă uneori s-a împotrivit fata a avut de suportat şi violenţe fizice crunte.

La cinci luni de la debutul acestor monstruozităţi, Rodica a rămas însărcinată, dar a fost dusă de Saicu la Vatra Dornei. Acolo, sub pretextul că fata ar fi avut o relaţie cu un băiat care şi-a băut joc de ea şi mai apoi a părăsit-o, a dus-o cu ajutorul unei rude la un medic pentru a-i întrerupe sarcina.

Viorica nu a scăpat nici ea de ghearele lui Saicu, fiind şi ea abuzată sexual de tată vitreg, tot după ce a împlinit 14 ani. Fata a rămas şi ea însărcinată şi, precum sora ei, a fost dusă la medic pentru întreruperea sarcinii, de data aceasta la Năsăud. Viorica a fost şi ea bătută crunt de Saicu, cu biciul chiar. Mai grav este că despre violenţele fizice pe care le-au îndurat cele două fete, erau în cunoştinţă de cauză atât tatăl lor natural, cât şi celelalte rude din partea acestuia. Nimeni însă, nu a luat nicio măsură.

Cornel Saicu mai avea la activ o condamnare de 13 ani pentru incest, el violându-şi o fiică din prima sa căsătorie. Din câte se pare, fosta sa soţie nu stat însă pe gânduri şi l-a dat pe mâna justiţiei. Sentinţa a fost pronunţată de Judecătoria Bistriţa pe 20 octombrie 1992. Din cei 13 ani primiţi, Saicu a efectuat doar opt.

 

Şi-a violat fiica, în timp ce mama era plecată în Germania

Tot în 2010, un alt caz a ieşit la iveală, de data aceasta petrecut în Lunca Ilvei, unde un bărbat şi-a violat fiica timp de trei ani. Când nu a mai putu suporta, fata, pe atunci în vârstă de 16 ani, l-a reclamat autorităţilor Grozăvia s-a întâmplat în timp ce mama fetei, împreună cu alţi doi fraţi, a plecat la muncă în Germania.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.