Tăriceanu urmărit prin toate mijloacele, inclusiv prin plantare de microfoane prin casă

106

Avocatul lui Călin Popescu Tăriceanu, Dan Apostol, susţine că, preşedintele Senatului a fost urmărit de către procurori prin toate mijloacele, inclusiv prin plantare de microfoane în casă, în dosarul Microsoft, dar şi în cauza cu privire la  mărturia mincinoasă. 

 

„A fost urmărit prin toate mijloacele, interceptări telefonice, localizare-deplasare, inclusiv prin plantare de microfoane în casă, inclusiv ambiental. În dosarul de la Braşov, în dosarul Microsoft, cu mandate judiciare, dar şi cu mandate pe siguranţă naţională. A fost interceptat în toate conversaţiile. Asta arată o urmărire acerbă. În ciuda acestei supravegheri tehnice acerbe, nu s-a reuşit să se găsească nimic compromiţător nici în dosarul Microsoft, nici în dosarul cu retrocedările. Tocmai de aceea au recurs la această jalnică înscenare numită mărturie mincinoasă. De altfel, domnul Tăriceanu a contestat la Curtea Supremă legalitatea interceptărilor în baza unei decizii CCR şi i-a fost respinsă”, a transmis Dan Apostol.

Apărătorul susţine că dosarul de mărturie mincinoasă este bazat pe un act ilegal al Parchetului.

„Procurorii au scris în solicitarea de interceptare că aveau suspiciuni rezonabile că domnul Tăriceanu a comis o infracţiune. Acele suspiciuni rezonabile nu aveau de fapt niciun suport. Instanţa spune în hotărâre că trebuia să fie chemat ca suspect, nu ca martor dacă existau acele suspiciuni. Tocmai că domnul Tăriceanu a fost chemat ca martor dovedeşte că nu aveau suspiciuni rezonabile. (…) Dosarul este bazat pe un act ilegal al Parchetului, aşa cum de altfel a constatat şi Înalta Curte şi constituie, în sine, o înscenare a DNA. Asta din dorinţa de a-l trimite în judecată pe Călin Popescu Tăriceanu cu orice preţ, chiar dacă se constată că este total nevinovat”, a mai transmis avocatul, a subliniat Mediafax.

 

2 COMENTARII

  1. Stimabile/a … ” lor ” ,
    Pai, atat de tare s-au speriat cei din opozitie de domnul Tariceanu si de Dragnea, ca deja poarta pampersi, fac pe ei si se scapa in nadragi… de spaima ca vor ajunge presedinti de stat si nu mai stiu ce sa faca si se bat de ceasul mortii, sa-i vada pe amandoi, bagati dupa ” hastaguri ” ( adica dupa gratii ) , crezand ca aceste partide au inceput si se vor sfarsi odata cu domniile lor, daca vor sta dupa aceste ( hastag-uri ) mult si bine … si ca astfel, vor „incape ” ei … macar la ” sosul de la ciolanul cu fasole ” , ca altfel n-au nici o sansa .
    Bine a zis domnul expresedinde Basescu, faptul ca nu trebuie sa caute nimeni ” ingeri ” ca nu exista si la urma urmei, toti cei care au fost sau sunt aflati ” la butoane ” … sunt ” heruvimii ” … rotilor care s-au tavalit prin ” Gradina Domnului ” … si toti sunt la fel … egal … si de ” cea ” si de ” hais ” !

LĂSAȚI UN MESAJ