Aleșii locali din Telciu, dar și mare parte din populație, sunt foarte revoltați din cauza unor spații care au fost în patrimoniu Consumcoop Telciu și care în timp s-au vândut bucată cu bucată, asta în condițiile în care respective persoană juridică stă foarte prost la capitolul bilanț financiar. Mai mult, administrația locală a descoperit că imobilul care a intrat în proprietatea cooperativei de consum în anii ’90, stă pe un teren care are o situație juridică incertă, parte revendicat de foștii proprietari, iar parte ar fi în proprietatea statului. În plus, se pare că antecesoarea Consumcoop Telciu, dacă putem să îi spunem așa, respectiv Cooperativa de producție, achiziții și desfacerea mărfurilor Telciu – a ajuns proprietară pe terenul de sub clădire, dintr-o mare eroare, ce datează din vremea regimului comunist.


Citește mai multe detalii despre acest subiect în ediția tipărită a Gazetei de Bistrița.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.