Un tânăr din Năsăud a fost reţinut pentru 24 de ore, miercuri, de poliţişti, el fiind bănuit că, înainte cu câteva zile, ar fi tâlhărit un bărbat, smulgându-i acestuia lănţişorul de aur pe care îl purta la gât. Acum tânărul riscă să fie arestat preventiv şi să stea în următoarele 30 de zile după gratii.
La data de 24 august a.c., în urma cercetărilor şi verificărilor efectuate, poliţiştii bistriţeni au identificat un tânăr, în vârstă de 28 de ani, din Năsăud, bănuit de săvârşirea unei tâlhării, informează IPJ BN.
„În fapt, în noaptea de 20/21 august a.c., un bărbat, în vârstă de 35 de ani, din comuna Zagra, în timp ce se deplasa pe o stradă situată în oraşul Năsăud, ar fi fost deposedat prin smulgere, de către tânărul năsăudean, de un lanţ din aur pe care îl purta la gât”, menţionează, într-un comunicat, sursa citată.
Prejudiciul cauzat, în valoare de 2.100 de lei, a fost recuperat în totalitate, bunul sustras fiind restituit persoanei vătămate.
„Faţă de tânărul, de 28 de ani, a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud cu propunere de arestare preventivă”, mai precizează IPJ BN.
Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a
tânărului năsăudean.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.