Suveica unui sef al Guvernului desfacuta de ANI

Gazeta de Cluj a publicat in urma cu cinci ani  un memoriu care dezvaluia o serie de afaceri periculoase in cadrul institutiilor guvernamentale. Pana acum o saptamana, persoanele implicate in dezvaluirile respective au stat bine mersi, insurubate in functiile publice. Insa, acum piramida a inceput sa se clatine. Seful Secretariatului General al Guvernului, Daniela Andreescu, a fost demis in urma unui control derulat de Agentia Nationala de Integritate. In urma acestei demisii, suveica incepe sa se desire: sotul ei, Aurel Teodorescu, este  fost agent de Securitate, fost director la Oficiului pentru Migratia Fortei de Munca, si partener de afaceri cu Dorin Cocos, sotul, mai putin celebru, al Elenei Udrea.

In urma cu sase ani, ziaristii de la Gazeta de Cluj au dat publicitatii, in exclusivitate, un memoriu care demasca o adevarata retea de interese transpartinica care “guverna” Romania. De atunci si pana acum, reteaua respectiva a functionat nestingherita, persoanele implicate schimbandu-si functiile fara a pierde controlul afacerilor. Asta pana de curand, cand inspectorii Agentiei Nationale de Integritate s-au autosesizat pentru o serie de nereguli privitoare la familia Andreescu. Membrii acestei familii au condus, din 2006 pana acum, Oficiul pentru Migratia Fortei de Munca, Secretariatul General al Guvernului, Agentia pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) si RA-APPS (Regia Autonoma – Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat). Coincidenta face ca in aceeasi perioada, Guvernul a decis ca RAAPPS sa poata scoate la vanzare mai multe imobile detinute de Regie. Membrii familiei Andreescu ar fi putut cumpara o parte din aceste spatii.   
Mai jos, redam o parte din memoriul publicat de Gazeta de Cluj in 2006. De remarcat este ca aceasta petitie a fost adresata Adrianei Saftoiu, unul dintre membrii de baza ai PDL.
“Ma numesc Dorina Presura, fost consilier juridic la Oficiul pentru Migratia Fortei de Munca. M-am adresat de mai multe ori Parchetului National Anticoruptie si Parchetului de pe langa Tribunalul Municipiului Bucuresti privind actele de coruptie si abuzurile doamnei Daniela Nicoleta Andreescu, fost director al Oficiului pentru Migratia Fortei de Munca (OMFM), astazi Secretar de Stat la Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei, sef al Departamentului pentru Munca in Strainatate. Daniela Nicoleta Andreescu, actual secretar de stat, sef al Departamentului pentru Munca in Strainatate (DMS), ca director al OMFM tinea o evidenta separata de baza de date oficiala a institutiei cu persoane «recomandate», care sunt chemate inaintea persoanelor inregistrate in baza de date la preselectiile organizate pentru plecarea la munca in strainatate.
Prin OMFM s-a dezvoltat o adevarata industrie comerciala ilegala prin societatile comerciale ce sunt recomandate pentru analize medicale, traduceri, transport, fotografii, asigurari pe perioada transportului, notariat. Firme precum SC Centrul de Asistenta Medicala SA, SC Centrul de Testare a Fortei de Munca SA, SC PEMI EXIM SRL, SC Personnal Consultant SRL il au actionar pe domnul Dorin Cocos. (…) Aurel Teodorescu, actualul director al OMFM, fost director adjunct al OMFM, prietenul foarte apropiat de ani intregi al doamnei Daniela Andreescu – relatie de notorietate in OMFM si in Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei – este un fost securist al regimului Ceausescu, care s-a ascuns mai multe luni dupa Revolutia din decembrie 1989”, arata Presura in documentul respectiv.

Andreescu fara rude si relatii, dar cu un sot bazat

Chiar daca procurorii ar fi putut ancheta, pe mai multe filiere, plangerile care o vizau pe Andreescu, pana in momentul de fata nu s-a intamplat nimic in acest sens. Mai mult, Andreescu a fost avansata ajungand sefa Secretariatului General al Guvernului pana de curand cand, o persoana bine-intentionata a fluturat, preventiv, un dosar de sertar. Se pare ca, intre timp, Andreescu s-a inconjurat de o adevarata retea.
Spre exemplu, in spatiul RA-APPS din strada Matei Basarab isi are sediul SC Huntfish Delta, o societate a sotul ei, Aurel Teodorescu.
De asemenea, un alt contract al familiei Andreescu este incheiat intre fiica Danielei Andreescu, Irina Zisman, asociat in SC Daniro Events, si Senatul Romaniei. Contract este pentru furnizarea de aranjamente florale la Senat. Bogdan Teodorescu, fiul vitreg al Danielei Andreescu, a fost in 2009 consilierul ei personal la Secretariatul General al Guvernului, iar acum este director la sucursala care se ocupa chiar de administrarea fondului imobiliar. Fiica lui Andreescu, din prima casatorie, Irina Zisman, a fost angajata la AVAS, tot o institutie coordonata de mama sa.
Potrivit declaratiei de avere, Daniela Andreescu are un teren in Mogosoaia, unul in Bucuresti, un apartament si o casa. Are bijuterii in valoare de 50.000 de lei. Impreuna cu sotul detine 3 masini dintre care doua marca BMW, un X3 si un X5, dar si o barca. Aurel Teodorescu, sotul Danielei Andreescu, detine o casa si un teren in Bucuresti, 25.000 de lei in conturi si a obtinut in 2009 de la firma Daniro Events, la care actionar este Irina Zisman, un salariu de 27.000 de lei.
Pe de alta parte, Andreescu se apara si spune ca nu poate fi vorba de nici un conflict de interese.
“In cazul spatiului din str. Matei Basarab apartinand RA-APPS, acesta a fost atribuit unei asociatii non-profit si cuantumul chiriei pentru acesta nu s-a stabilit de SGG, ci de RA-APPS, in conditiile legii; asociatia care ocupa spatiul plateste chirie de aproximativ 4 euro/mp plus TVA si nu face parte din randul asociatiilor care sunt scutite de plata chiriei si detin spatii la RA-APPS, avand contract de inchiriere cu RA-APPS si nu cu SGG. Chiria stabilita de Regie si platita pentru acest spatiu de cca. 100 mp este de aproximativ 600 de Euro lunar, la care se adauga cheltuielile cu utilitatile. Spatiul unde are punct de lucru societatea rudei de gr.1 a secretarului general al Guvernului apartine RA-APPS, a fost atribuit prin licitatie si exista contract in vigoare pentru care se plateste cea mai mare chirie/mp din imobil si pe total din tot imobilul, respectiv 733,78 euro/lunar pentru o suprafata de 44,83 mp, cu mentiunea ca exista in acelasi imobil inca spatii libere., iar pe strada Ion Campineanu sunt in total sapte spatii libere, la parter, stradal, lucru care poate fi observat de orice reporter care trece prin zona . Copilul din alta casatorie al actualului sot este salariat al Sucursalei pentru Administrarea si Intretinerea Fondului Imobiliar (SAIFI), sucursala a RA-APPS. A fost angajat in conditiile legii de conducerea SAIFI si nu de secretarul general al Guvernului; de altfel, nu se pune in discutie niciun conflict de interese pentru ca secretarul general al Guvernului nu are competenta in a angaja personal la sucursalele RA-APPS, iar persoana in cauza nu face parte din cele la care se refera legea care reglementeaza conflictul de interese, care are in vedere numai sotul si rudele de gradul 1, conform legii”, spune Andreescu.

Un sot uns cu toate alifiile
Istoricul Marius Oprea si jurnalistul Ovidiu Ohanesian au facut dezvaluiri importante despre sotul Danielei Andreescu, mana dreapta a familiei Cocos-Udrea. Daca Ohanesian vorbeste despre implicarea lui Aurel Teodorescu in uriasul scandal de coruptie Tigareta II prin posibila apartenenta a acestuia la unul din serviciile secrete romanesti. Teodorescu ar fi fost ofiter sub acoperire al unui serviciu de informatii romanesc, plantat in Directia Generala a Vamilor (DGV), spune Ovidiu Ohanesian. Istoricul Marius Oprea spunea ca aurel Teodorescu in perioada mai-iunie 1998 ca «isi luase tainul de la SIE de pe urma aranjamentului din Vama a avionului IL-76»,ar fi solicitat firmei imobiliare «ACTIV CONSULTING» oferte pentru cumpararea a doua vile centrale in valoare de 150.000, respectiv 120.000 dolari, a doua terenuri in zona Cernica (5000 m.p.) si Baneasa (500 m.p.), «in vederea ridicarii unor constructii». Oprea a expus pe larg trecutul sotului secretarului general al Guvernului in numarul din 4 iunie 2010 al publicatiei "Observator Cultural".

Stefan Trandafir

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.