Un tânăr din Suceava a fost prins ieri de poliţiştii din Bistriţa-Năsăud, în localitatea Tiha Bîrgăului, cu 125 de pachete de ţigări de contrabandă. Drept urmare, suceveanul s-a ales cu dosar penal, iar ţigările i-au fost confiscate.

 

Potrivit IPJ BN, la data de 3 august a.c., pe DN 17, în localitatea Tiha Bârgăului, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au identificat în trafic un autoturism condus de un tânăr de 29 de ani, din județul Suceava, care circula pe direcția Vatra Dornei – Bistrița.

În urma controlului efectuat, polițiștii au identificat în interiorul autoturismului 2.500 de țigarete, despre care există suspiciunea rezonabilă că provin din acte de contrabandă. Prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului este de aproximativ 1.375 lei„, arată sursa citată.

De asemenea, țigaretele au fost ridicate în vederea confiscării și s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.