sâmbătă, aprilie 29, 2017

Ping-pong cu terenurile Staţiunii

Proprietarii de drept ai terenurilor aflate la ora actuală în administrarea Staţiunii de Cercetare şi Dezvoltare pentru Pomicultură Bistriţa nu şi-au recuperat terenurile până...

Noul Cod Silvic

Potrivit unui comunicat remis redacției de către Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură, realizarea Programului naţional de împădurire prin lucrări de împădurire este o...

Ghid pentru diabetici

Apărută la editura RisoPrint din Cluj-Napoca, în condiții grafice deosebite cartea s-a dovedit încă de la primele rânduri una necesară și utilă. Un ghid...

Crește tariful de depozitare a deșeurilor

Tariful de preluare a deșeurilor municipale în vederea depozitării perceput de S.C. VITALIA SERVICII PENTRU MEDIU TRATAREA DEŞEURILOR S.R.L, se va mări de la...

Peste 40 de elevi, în vizită la Penitenciar

Un număr de 48 de elevi care studiază în liceele din judeţul Bistriţa-Năsăud au efectuat o vizită la Penitenciarul din Bistrița. Aceştia au avut...

Se lansează cererea de propuneri de proiecte 2/2015 pentru comunităţile marginalizate...

Direcția Generală Programe Capital Uman din cadrul Ministerului Fondurilor Europene a anunțat lansarea celei de-a doua cereri de propuneri de proiecte (CPP) în cadrul...

Rezultate notabile pentru karateca nasaudeni

Sâmbătă a avut loc, la Năsăud, " Cupa Grănicerul" la karate tradiţional. Evenimentul a fost organizat de C.S. Grănicerul, DJS Bistriţa-Năsăud şi Primăria Năsăud....

Aproximativ 20.000 de sindicalişti protestează marţi în Capitală

Aproximativ 20.000 de sindicalişti sunt aşteptaţi să participe, marţi, la marşul şi mitingul organizate de cele patru confederaţiile sindicale cu ocazia Zilei Internaţionale a...

Ponta: „nu am fost niciodată în recesiune, niciodată”

Victor Ponta a făcut o declaraţie de presă legată de situaţia economică a României, prin care a precizat că este bucuros în legătură cu...

„Spiru Haret”, sub semnul incertitudinii

Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării (MECI) a luat în vizor Universitatea „Spiru Haret” (USH) ca fiind nelegală, deoarece unele din secţiile, respectiv cele cu...

Tânărul din Mureş care a tâlhărit un bistriţean a fost arestat...

Tânărul din judeţul Mureş, bănuit de poliţişti că a tâlhărit un bistriţean ziua în amiaza-mare la începutul lunii februarie, a fost arestat preventiv, după...

AJOFM BN: Locuri de muncă în Uniunea Europeană pentru români, prin...

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa – Năsăud  vă face cunoscută oferta de muncă din Uniunea Europeană aflată pe portalul EURES România,...

Cea de-a cincea ediţie a campaniei judeţene „Sărbători de iarnă în...

Cea de-a cincea ediţie a campaniei judeţene "Sărbători de iarnă în siguranţă", a continuat acţiunile de informare și la data de 17 decembrie 2014,...

Romocea vrea să mute pieţarii! Terenul vizat aparţine unui prieten al...

Primăria Năsăud intenţionează să achiziţioneze de pe piaţa liberă un teren care să aibă o suprafaţă de minim 10.000 de metri pătraţi, unde să...

Acţiuni pe linie silvică, desfăşurate de poliţişti

La data de 4 decembrie, poliţiştii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice din cadrul Serviciului de Ordine Publică, împreună cu specialişti silvici din cadrul...

Sub control judiciar după ce a provocat moartea unei concetățene

Cele două persoane bănuite de comiterea infracţiunii de "Loviri sau vătămări cauzatoare de moarte" au fost prezentate Tribunalului Bistriţa-Năsăud cu propunere de arestare preventivă. "Instanţa...

Amenzile de circulație cresc de la 1 ianuarie 2015

Începând cu data de 1 ianuarie 2015, amenzile pentru contravențiile rutiere vor crește din nou, iar șoferii care încalcă prevederile Codului rutier vor plăti...

Drumurile forestiere sunt greu accesibile! Jandarmii patrulează preventiv pe traseele frecventate...

În prezent, în zona Valea Măriilor-Arinul-Pasul Rotunda şi Alpina Blazna nu sunt probleme, stratul de zăpadă fiind de aproximativ 30 cm. Jandarmii montani Rodna...

Programul manifestărilor de Ziua Imnului Național

Instituția Prefectului - județul Bistriță-Năsăud, împreună cu Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Primăria Municipiului Bistrița și Garnizoana Bistrița, organizează la data de 29 iulie, un ceremonial...

Educația de calitate reprezintă cheia unei reușite profesionale

În 1994, UNESCO a inaugurat prima "ZI MONDIALĂ A EDUCATORILOR", pentru a comemora semnarea, în 1966, a recomandării făcute de UNESCO şi ORGANIZAŢIA INTERNAŢIONALĂ...

Se comemorează 25 de ani de la unificarea Germaniei, prin poezie...

Cei care încă mai ascultă poezie, sunt așteptați la Centrul German (Casa Argintarului) Bistriţa, din strada Dornei nr.5, la o seară de poezie şi...

Se pot depune cererile de finanţare în cadrul Programului Naţional Femeia...

Se pot depune cererile de finanţare în cadrul Programului Naţional Femeia Manager, începând de astăzi, 17 septembrie, ora 10.00. Programul naţional multianual pentru dezvoltarea culturii...

Căutat pentru restituirea pormoneului pierdut

Joi, 12 martie, a fost găsit un portomenu de culoare neagră de către un jandarm. Incidentul a avut loc la intrarea în Prefectura judeţului Bistriţa-Năsăud,...

Șoferii pot fi sancționați pentru contravențiile săvârșite în alte state UE

Parlamentul European (PE) a adoptat miercuri noi prevederi referitoare la identificarea si sancționarea șoferilor care încalcă regulile de circulație în alte state din Uniunea...

Concurs culinar de gătit gulaş la data de 17 mai

Primăria municipiului Bistriţa organizează în cadrul Maialului Maghiar Bistriţean, tradiţionalul concurs culinar de gătit gulaş. Evenimentul se va desfăşura la data de 17 mai...

Punctele de livrare către populație a buteliilor cu gaze lichefiate

În majoritatea localităţilor din mediul rural există puncte de vânzare a buteliilor cu gaze petrol lichefiate (GPL) de către persoane fizice şi juridice. Acestea sunt...

APIA decontează restul ajutorului de motorină pentru anul 2015

În luna decembrie a anului 2015 a fost finalizată verificarea cererilor trimestriale de solicitare a Ajutorului de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată...

Prima ediție a unui festival celtic, va avea loc la Beclean

Astăzi are loc, la Beclean, prima ediție a "Festivalului Celtic Transilvania". Acesta va începe la ora 16:00 și va începe cu prezentarea  istorică a...

Moldovan: „Voi face tot ce ține de mine pentru a susține...

Ziua Internaţională a Muntelui a fost aniversată în 2015 în judeţul Bistriţa-Năsăud, saloanele Complexului Metropolis găzduind conferinţa naţională a Forumului Montan din România. Evenimentul...

UE initiază o consultare publica pentru eficientizarea distributiei laptelui si fructelor...

Comisia Europeană a lansat luni o consultare publică cu cetăţenii europeni pentru a spori eficienţa operaţiunilor sale de distribuţie a fructelor şi laptelui în...

Asigurarea obligatorie poate fi dovedită cu PAD sau certificatul de asigurare

Proprietarii de locuințe sunt obligați prin lege să-și asigure casele împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren și inundațiilor, în fiecare an, prin încheierea unei polițe. În...

Prestaţii sociale de peste 17 milioane de lei în Bistriţa-Năsăud

Peste 100.000 de persoane din judeţ erau înregistrate luna octombrie în evidenţele Direcţiei de Muncă şi Incluziune Socială Bistriţa-Năsăud (DMIS BN) ca beneficiare a...

Au fost aplicate amenzi în valoare de 11.000 lei, pentru...

În urma unor acţiuni desfăşurate de poliţiştii Biroului pentru Combaterea Delictelor Silvice, împreună cu poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Bistriţa, Secţiei 5 Poliţie Rurală...

Se colectează DEE-uri, la Parva

La data de 18 iulie, Asociaţia RoRec desfăşoară o acţiune de colectare a deşeurilor electrice, electronice şi electrocasnice (DEEE) în comuna Parva. Evenimentul face parte...

Programul MOL -„Permis pentru viitor”

Până în 19 ianuarie se primesc înscrieri la Programul MOL -"Permis pentru viitor". Prin noul program de responsabilitate socială MOL se oferă acoperirea cheltuielilor necesare...

Banii pentru Catedrala Mântuirii Neamului, pe ordinea de zi a Consiliului...

Pe ordinea de zi a şedinţei de joi a Consiliului Local Bistriţa figurează şi proiectul de hotărâre care vizează acordarea de sprijin financiar, în...

Putea fi o TRAGEDIE! Un copil de 13 ani a găsit...

Un minor de 13 ani a găsit într-o casă părăsită din comuna Glogova o armă fără ţeavă şi trei cartuşe, conform Domino.ro. Casa aparţinea unui...

Senatul se reuneşte în sesiune extraordinară pentru legea privind reducerea CAS

Senatul a fost convocat în sesiune extraordinară, astăzi, 18 august, de la ora 16:00. Conform prevederilor constituţionale, Camera Deputaţilor şi Senatul se întrunesc în sesiuni...

Se implemenetează “De la marginalizare la integrare”

Klever System SRL în parteneriat cu Fundaţia Creştină de Caritate “Sf. Nicolae” implementează în perioada 05.01.2015 - 31.12.2015 proiectul cu titlul “De la marginalizare...

Bani de la Guvern pentru românii din Italia

Aproape 50 de familii de români urmează să beneficieze de ajutoare financiare din partea guvernului, după cutremurul din Italia. Executivul a decis luni acordarea...