Agenţia de Integritate a constatat existenţa stării de incompatibilitate în cazul a trei aleși locali (doi viceprimari, un primar), ca urmare a exercitării simultane de funcții și calități, încălcând, astfel, mai multe articole ale Legii nr. 161/2003.

Printre cei trei aleşi locali se numără şi viceprimarul comunei Şieuţ, Ioan Şoimuşan. Potrivit ANI, acesta s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 29 iunie 2012 – 17 decembrie 2013, întrucât, simultan cu funcția de viceprimar, a deținut și funcția de administrator al unei societăți comerciale, încălcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003.

Inspectorii ANI mai precizează că Şoimuşan nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

„Fapta persoanei cu privire la care s-a constatatîncălcarea obligaţiilor legale privind starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective.

Persoana față de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”, mai arată sursa citată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.