Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Alexandru Pugna, alături de directorul executiv Mica Oprea de la  Direcţia de Administraţie Locală şi specialişti ai aparatului de specialitate au evaluat, la faţa locului, stadiul în care se află imobilul de pe strada Liviu Rebreanu, fostul sediu al Tribunalului Bistriţa-Năsăud.

Administraţia judeţeană a solicitat, ca printr-o hotărâre de guvern, să poată prelua acest imobil, aflat acum în „curtea” Ministerului Justiţiei.

„Noi am dori ca printr-un proiect cu finanţare europeană să reabilităm această clădire, monument istoric. Imobilul a fost edificat în 1870 şi a fost, pentru început, sediul unei bănci germane. Noi ne-am deplasat acolo să vedem care este situaţia la momentul de faţă, pentru că de câţiva ani nu mai este în folosinţă. Sunt şi câteva probleme legate de suprafaţa cuprinsă în documente, şi mă refer la curtea interioară, care nu este trecută în cartea funciară.

Ministerul Justiţiei îşi propusese să folosească această clădire pentru o şcoală de grefieri, însă din lipsă de fonduri a renunţat la acest demers, astfel că ne-am gândit să o preluăm noi”, a declarat vicepreşedintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Alexandru Pugna.

Noul exerciţiu financiar 2014 – 2020 asigură oportunitatea finanţării unui astfel de proiect.

„Deocamdată, nu am stabilit destinaţia pe care ar putea-o avea acest imobil reabilitat. Vom propune o soluţie la timpul oportun. Este însă important să-l salvăm de la degradare, pentru că e în centrul Bistriţei, face parte din imaginea Bistriţei şi ar fi păcat să nu ne preocupe acest lucru”, a concluzionat Alexandru Pugna.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.