Mai mult de jumătate dintre români consideră că România se îndreaptă într-o direcție greșită, potrivit unui sondaj realizat în ianuarie 2014 de INSCOP Research.

Astfel, 66,7% dintre români apreciază că România se îndreaptă într-o direcţie bună, în timp ce doar 23,6% dintre respondenţi consideră că direcţia este una bună, iar 9,7% nu știu sau nu răspund la această întrebare.

Potrivit INSCOP Research, o analiză comparativă cu măsurătoarea efectuată în februarie 2013 arată că ponderea celor care cred că țara se îndreaptă într-o direcție bună a scăzut ușor cu două procente, de la 25,6% la 23,6%. Ponderea celor care cred că țara se îndreaptă într-o direcție greșită este relativ similară, în condițiile în care, în februarie 2013, 65,9% indicau direcția greșită, pentru ca în ianuarie 2014, 66,7% să opteze pentru această variantă de răspuns.

Acelaşi document relevă faptul că bărbații sunt ușor mai optimiști decât femeile, în timp ce categoria 35-49 de ani indică o pondere mai mare a răspunsului ”o direcție bună” decât categoriile de vârstă aflate la cele două extreme – tinerii și bătrânii – care sunt ceva mai pesimiști. Persoanele active și cele cu venituri mari sunt evident mai optimiste, în timp ce din punctul de vedere al mediului de rezidență nu se remarcă diferențe de opinie între populația din mediul rural, respectiv din mediul urban. De asemenea, cei mai optimiști par locuitorii din Banat-Crișana-Maramureș, în timp ce respondenții cei mai pesimiști față de direcția înspre care se îndreaptă România sunt locuitorii din Transilvania.

 

În ceea ce priveşte evoluţia economică din acest an a României, 21,6% dintre români cred că aceasta va fi una pozitivă, 29,1% declară că economia va stagna, în timp ce 44,6% cred că economia României va avea o evoluție negativă, iar 4,7% nu știu sau nu răspund la această întrebare.

Comparativ cu februarie 2013, crește atât ponderea celor care cred că economia va avea o evoluție pozitivă (de la 19,3% în februarie, la 21,6%), cât și a celor care cred că economia va avea o evoluție negativă (de la 41,2%, la 44,6%). În schimb, scade ponderea celor care cred că economia va stagna de la 31,2% la 29,1%, precum și a celor care nu au o opinie formulată, de la 8,3% anul trecut, la 4,7% în ianuarie 2014.

Coborârea din zona percepțiilor asupra evoluțiilor generale asociate sferei publice (direcția țării, evoluția economiei) în sfera privată conferită de percepțiile asupra nivelului propriu de trai suprinde o diminuare a opiniilor optimiste (17,2% indică faptul că vor avea un nivel de trai mai bun în 2014, comparativ cu 2013), față de percepția unei evoluții pozitive a economiei (21,6%).

Pe de altă parte, și opțiunile pesimiste sunt mai puține (36,6% indică un nivel personal de trai mai prost în 2014, comparativ cu 2013), în condițiile în care 44,6% indică o evoluție negativă a economiei.

În schimb, ponderea celor care apreciază că nivelul personal de trai în 2014 va fi la fel cu cel din 2013 – de 40% – este mai mare decât ponderea celor care își exprimă credința că în perioada următoare economia va stagna.

6,2% nu știu sau nu răspund la această întrebare.

 

Volumul eșantionului a fost de 1.054 persoane și este reprezentativ pentru populația României de 18 ani și peste 18 ani. Eroarea maximă admisă a datelor este de ą 3%, la un grad de încredere de 95%, eșantionul fiind de tip multi-stratificat, probabilistic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.