Conform Ordinului ANAF nr.2.281/2014, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr.560 din 29 iulie 2014, care a intrat în vigoare la aceeași dată, în contul unic se va plăti impozitul pe veniturile realizate din transferul masei patrimoniale fiduciare de la fiduciar la beneficiarul nerezident.

Potrivit art. 115 din Codul fiscal, veniturile realizate din transferul masei patrimoniale fiduciare de la fiduciar la beneficiarul nerezident în cadrul operațiunii de fiducie reprezintă veniturile impozabile obținute din România.

Tot în legislația fiscală se menționează că venitul realizat în bani și în natură de beneficiarul persoană fizică la transferul masei patrimoniale de la fiduciar se supune impunerii, excepție  fac doar veniturile realizate de beneficiar din transferul masei patrimoniale în situația în care acesta este constituitorul, caz în care veniturile respective sunt neimpozabile.

Obligația evaluării veniturilor realizate, la prețul stabilit prin expertiza tehnică, la locul și la data primirii acestora, revine fiduciarului. Pierderile fiscale înregistrate din administrarea masei patrimoniale de către fiduciar reprezintă pierderi definitive și nu se deduc la determinarea venitului impozabil pentru beneficiar ulterior transferului masei patrimoniale de la fiduciar la beneficiarul persoană fizică, se mai precizează în Codul fiscal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.