Preşedintele Organizaţiei Municipale PER Bistriţa, Marius Bălan, precizează că cei doi consilieri locali ecologişti vor propune într-o şedinţă a Consiliului Local Bistriţa amenajarea unui teren de fotbal în Sărata. Totodată Marius Bălan mulţumeşte jandarmilor bistriţeni pentru implicarea lor în acţiunile de ecologizare a malului râului Bistriţa în zona localităţii Sărata.

 

” Prin adresa depusă de noi în data de 14.02.2014 către Prefectura, SGA-APM şi Garda de mediu, instituţia  Dvs. a răspuns prima, cu promptitudine, referitor la rezolvarea problemei de la Sărata privind depozitarea necontrolată a deşeurilor casnice aruncate de cetăţenii din aceasta zonă şi care nu au contracte de salubrizare.

Am fost de două ori cu un echipaj şi am constatat situaţia dezolantă de pe malul râului Bistriţa. În continuare aţi monitorizat zona zile de-a rândul prin prezenţă efectiva si aţi mobilizat cetăţenii care, ştiindu-se vinovaţi, au ecologizat acea porţiune din spatele caselor lor.

Vă informăm că am luat legătura de două ori cu dl. primar Creţu si cu dl. viceprimar Avram, cerându-le să trimită pe acea stradă din Sărata două containere stradale în cel mai scurt timp. Mi s-a promis că se va rezolva aceasta solicitare. De asemenea, prin cei doi consilieri locali PER vom cere în prima şedinţă a Consiliului local amenajarea unui teren de fotbal aşa cum îşi doresc cetăţenii, care, ştiţi că au promis că vor îngrijii ei locul respectiv. Chiar dacă au condiţionat acest aspect noi dorim să rezolvam şi această doleanţă a lor.

Noi credem că aceste activităţi de sanitarizare a deşeurilor, în mod normal, ar trebui să aparţină Gărzii de mediu, Poliţiei locale şi Primăriei.

Tocmai de aceea vă mulţumim încă o dată că aţi dat dovadă de înaltă ţinută civică dar şi de iubitori adevăraţi ai naturii.

Dorim şi în continuare o colaborare puternică între ecologişti şi Jandarmeria Română”, este mesajul transmis de Marius Bălan, Jandarmeriei Române.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.