Prezentă la Bistriţa pentru o vizită de lucru, ministrul Tineretului şi Sportului, Gabriela Szabo a vorbit în cadrul unei conferinţe de presă despre demersurile făcute pentru acordarea unor facilităţi legislative autorităţilor locale şi judeţene. Este vorba despre modificarea Legii 69/2000 a „Educaţiei fizice şi sportului”, în sensul în care Consiliile Locale şi cele Judeţene vor putea aproba acordarea unor finanţări directe diverselor cluburi sportive.

„Trebuie să rezolvăm cât mai repede problemele cu care se confruntă sportul pe plan local. Mai dați-mi puțin răgaz și o să deblocăm în Legea 69/200 și chiar în HG acel paragraf cu autoritățile locale și Consiliile Județene, ca să poată să ajute sportul. Mai avem puțin, pleacă la noi și sper ca până cel târziu 31 noiembrie toate lucrurile să fie puse la punct, pentru ca autoritățile locale să poată sprijini sportul fără nicio problemă. Este una dintre prioritățile noastre. Oricum banii nu sunt suficienți în sport, dar dacă deblocăm lucrurile mai este un plus de ajutor”, a declarat ministrul Gabriela Szabo.

În acelaşi context, preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan, a declarat că în momentul de față administraţiile locale sunt într-o situație foarte delicată în ceea ce privește susținerea financiară a activităților sportive.

„Am avut o discuție cu prim-ministrul legată de sprijinirea sportului de către autoritățile locale. I-am spus că am vorbit și cu doamna ministru Szabo, ne-a transmis că avem tot sprijinul lui. Trebuie făcute demersurile necesare. Acum îmi doresc de la cei care legiferează, de la Parlament, să ne lase în autonomia noastră, pentru că autoritățile locale au autonomie. Și atunci, dacă Consiliul Local Bistrița vrea să finanțeze ”n” sporturi, să fie decizia consilierilor, ei gestionează bugetul. Sigur, în baza legislației și a unor documente. Din păcate, prin nerespectarea unor reguli în alte zone din țară, am ajuns toți în această situație. Aceste modificări trebuie să se facă și, dacă tot discutăm de autonomie locală, Consiliul Local Chiochiș spre exemplu, din resursele pe care le are, să decidă ce fel de ramuri sportive înființează acolo: datul cu parapanta, zborul în gol, nu știu, dar atât timp cât este un club care funcționează în baza legii, să rămână la latitudinea Consiliului Local sau Consiliului Județean cât pot să finanțeze activitatea sportivă. În momentul de față suntem într-o situație foarte delicată. Așteptăm modificarea legii, sper ca într-un termen mai scurt să avem HG, OUG, nu știu, dar ceva care să reglementeze lucrurile astea”, a spus Radu Moldovan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.