Ieri, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe DN 17, pe raza oraşului Beclean, a avut loc un accident de circulaţie.

 La faţa locului s-a stabilit că un bărbat, în vârstă de 48 de ani, din localitatea Dragomireşti, judeţul Maramureş, în timp ce conducea un autotractor, care tracta o semiremorcă, în direcţia Bistriţa-Dej, pe fondul nepăstrării unei distanţe de siguranţă, a colizionat un autovehicul care circula în faţa sa, condus de către un bărbat, în vârstă de 53 de ani, din Beclean, care a efectuat o manevră de schimbare a direcţiei de mers, spre stânga, încălcând marcajul longitudinal continuu.

Potrivit comunicatului remis redacției, a rezultat vătămarea corporală uşoară a conducătorului autoturismului, care a fost transportat la Spitalul orăşenesc Beclean în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Faţă de cei doi bărbaţi Poliţia oraşului Beclean continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.