Procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul  Teritorial Târgu Mureş  împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Mureş, Suceava, Cluj-Napoca şi Oradea şi inspectori din cadrul  Direcţiei Generale Antifraudă au efectuat  un număr de 20 percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Mureş, Bistriţa-Năsăud, Bihor şi Sălaj, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unei grupări infracţionale specializată în infracţiuni evaziune fiscală şi  spălare de bani.

 

„În cauză există suspiciunea rezonabilă că, membrii grupării organizate, în perioada 2012 şi până în prezent,  prin intermediul a trei societăţi comerciale de pe raza judeţului Mureş, controlate de mai mulţi cetăţeni sirieni, au aprovizionat mai multe firme cu marfă achiziționată din spațiul intracomunitar,  în valoare de peste 6,8 milioane lei, prin interpunerea altor societăți comerciale din jud. Bistrița Năsăud”, se arată într-un comunicat al DIICOT.

Aceste societăți comerciale funcționau, în principal, pentru realizarea scopului ilicit, de fraudare a bugetului de stat, respectiv pentru înregistrarea achizițiilor din spațiul intracomunitar, solicitate de cetățenii sirieni și prin emiterea de facturi către firmele deținute de aceștia, care fiind înregistrate în evidența contabilă a beneficiarilor reali, permiteau deducerea  TVA-lui aferent acestor achiziții  (aprox. suma de 1,6 milioane lei stabilită până la această dată).

Ulterior, societățile interpuse nu plăteau  TVA-ul aferent vânzărilor fictive către societățile cetățenilor sirieni, ajungând să acumuleze datorii semnificative către bugetul de stat, motiv pentru care au fost aduse în stare de insolvență de către administratorii de fapt.

Potrivit DIICOT, în cauză au fost audiate 15 persoane.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.