Ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, Doina Pană a vorbit azi  într-o conferință, despre faptul că reducerea CAS este sustenabilă în România, mai ales că s-a demonstrat economic de unde s-ar încasa banii respectivi.

„S-a vorbit foarte mult de povestea acestui CAS, când de fapt există un singur om care se opune, toată țara vrând reducerea cu 5 %. S-a venit cu dovezile foarte clare de unde se acoperă deficitul care s-ar crea, prin aplicarea lui”, a precizat Doina Pană.

Președintele Traian Băsescu a trimis miercuri în Parlament spre reexaminare, legea privind reducerea Cas cu cinci puncte procentuale.

Doina Pană a dat exemple deficitul din  Franța și Spania în comparație cu România.

„Eu am niște cifre pe care vi le-aș da și mi se par foarte relevante. De exemplu Franța aplică la ora actuală măsuri de reducere a taxelor plătite de companii, un fel de reducere cum ar veni CAS-ul, în condițiile în care Franța are datorie 96% din PIB și 4% deficit.

Spania aplică la fel măsuri de relaxare și reducere a taxelor companiilor în condițiile în care datoria Spaniei este de 100% din PIB și deficitul de 7%. Noi avem deficitul de 2,2% și 40% datorie din PIB. Cum să nu fie sustenabilă România să susțină asemenea măsuri când în comparație cu celelalte la noi ar fi un fleac”, a adăugat Ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură.

Trimiterea spre reexaminare a proiectului de lege vine după ce Camera Deputaților a aprobat prin vot final inițiativa legislativă pe 2 iulie și a trimis-o spre promulgare președintelui pe 5 iulie, iar conform Constituției, președintele trebuie să promulge proiectul de lege în termen de cel mult 20 de zile de la primire, dar acesta poate cere Parlamentului, o singură dată, reexaminarea legii, înainte de promulgare, lucru care s-a întâmplat.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.