Mai multe grupuri de producători şi asociaţii ale agricultorilor s-au înfiinţat sau se află în proceduri avansate de constituire, inclusiv în urma discuţiilor purtate în cadrul întâlnirilor organizate de Caravana Agroinfo, iniţiată de deputatul Stelian Dolha – preşedintele PNL Bistriţa-Năsăud.

 

În toate cele 14 întâlniri ale caravanei iniţiate de deputatul  Dolha specialiştii le-au recomandat agricultorilor să nu ezite să se organizeze în forme asociative, avantajate net de toate formele de subvenţionare, respectiv de programele din noul exerciţiu financiar al UE. Acolo unde fermierii şi agricultorii au cerut sprijin, inclusiv logistic, pentru organizarea grupurilor au fost susţinuţi şi îndrumaţi ulterior de consultanţi. Astfel în Budacu de Sus, Lunca Afriş (Şieuţ) şi Caila, precum şi în alte localităţi, Cristian Ţetcu, membru al Caravanei Agroinfo a preluat la cerere, sub umbrela Grupului Ruralis, iniţiativa înfiinţării şi coordonării unor asemenea cooperative-grupuri de producători.

Din aceeaşi serie a reuşitelor, Grupul de producători “Cooperativa Agricolă Rebrişoreana”, înfiinţat oficial în cursul acestei săptămâni a avut ca punct de pornire una dintre întâlnirile organizate în cadrul Caravanei Agroinfo. Modelul de organizare al acestei cooperative care intenţionează înfiinţarea unei minifabrici de brânzeturi a fost deja preluat ca model de bune practici în noile întâlniri din cadrul caravanei. Preşedintele grupului, Vasile Mureşan a împărtăşit din experienţa sa agricultorilor din Urmeniş, duminică, 16 martie la a 14 ediţie a Caravanei “Agroinfo”.

Cu o săptămână în urmă Caravana a avut întâlniri cu agricultorii din Dipşa (Galaţii Bistriţei). Pe lângă acţiuni concrete de suport pentru agricultori, Caravana Agroinfo a preluat şi probleme care s-au concretizat ulterior în interpelări şi iniţiative parlamentare ale deputatului Stelian Dolha. Ultima dintre acestea este iniţiativa de modificare a Ordonanţei 8 /2013 privind impozitul agricol, depusă săptămâna trecută la Camera Deputaţilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.