La data de 21 iulie, poliţiştii au fost sesizaţi prin serviciul unic de urgenţă 112, că pe raza localităţii Valea Mare un tânăr prezintă o plagă înţepată în zona abdominală.

În urma cercetărilor efectuate la faţa locului, potrivit unui comunicat remis redacției, a rezultat faptul că pe fondul consumului de alcool, un tânăr, în vârstă de 18 ani, din localitatea Valea Mare, a fost implicat într-o altercaţie cu un bărbat, în vârstă de 61 de ani, din Maieru, care i-a provocat tânărului, prin înţepare, o leziune abdominală.

Bărbatul, în vârstă de 61 de ani, a părăsit locul producerii incidentului fiind ulterior depistat de poliţiştii din cadrul Secţiei 7 Poliţie Rurală Sîngeorz-Băi.

Tânărul a fost transportat la Spitalul orăşenesc Năsăud în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Faţă de bărbat cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,Lovire sau alte violenţe”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.