Instanţa va decide dacă greva este legală sau ilegală, iar angajaţii din sistemul sanitar vor respecta decizia, dar s-ar putea ajunge ca oamenii să-şi ia liber toţi odată, a declarat preşedintele CMR Vasile Astărăstoae, după discuţiile de la Ministerul Sănătăţii, informează Mediafax.

 

Dacă întrebi orice guvernant din orice ţară, orice grevă din punctul lor de vedere este ilegală. Este o opinie. Din punctul nostru de vedere, greva este expresia nemulţumirii unor oameni care ne-au votat pe noi să-i reprezentăm. Instanţa va decide dacă greva este legală sau ilegală. Dacă instanţa va spune că este ilegală, atunci sindicatele vor opri acest demers, dar asta nu înseamnă că sistemul va funcţiona, s-ar putea ajunge ca oameni din sistem să-şi ia liber toţi odată, iar medicii să facă numai garda la care sunt obligaţi prin lege„, a spus preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR).

Potrivit lui Astărăstoae, bugetul de la Sănătate nu a crescut, dar poate că pe noul PIB pe care l-au calculat guvernanţii, 4% cât declară că ar fi pe 2013 va creşte la 4,2% pe 2014.

Cât priveşte efectiv banii care intră în sistem, dacă îi raportăm la euro, sunt bani mai puţini dacât anul trecut. Noi nu putem să fim de acord cu această scădere, pentru că de fapt se reflectă asupra activităţii din sistem„, a mai spus Astărăstoae, conform Mediafax.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.