Poliţiştii au fost sesizaţi prin serviciul unic de urgenţă 112 cu privire la faptul că pe DN 17C, pe raza localităţii Cepari, a avut loc un accident de circulaţie.

Potrivit unui comunicat remis redacției, din cercetările efectuate de poliţişti la faţa locului a rezultat faptul că un tânăr, în vârstă de 33 de ani, din comuna Rebrişoara, în timp ce conducea un autoturism în direcţia Năsăud-Bistriţa, datorită conducerii sub influenţa băuturilor alcoolice şi a carosabilului umed, a pătruns pe contrasens unde a colizionat un podeţ.

În urma accidentului, conducătorul autoturismului a suferit leziuni corporale uşoare şi a fost transportat la Spitalul Judeţean Bistriţa-Năsăud în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

În cauză a fost întocmit un dosar penal, tânărul rebrişorean fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ,,Vătămare corporală din culpă” şi ,,Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.