Călin Popescu Tăriceanu şi Cristian David au demisionat din PNL, informează Mediafax. Plecarea lui Tăriceanu din PNL poate avea urmări grave pentru partid, fiind posibiliă chiar o scindare a formaţiunii politice.

După ce i-a cerut lui Crin Antonescu să se întoracă în USL, Călin Popescu Tăriceanu a decis să demisioneze din PNL.

„De dimineaţă i-am dat un telefon (preşedintelui PNL, Crin Antonescu – n.r.) în sensul celor declarate, să accepte reluarea discuţiilor cu primul ministru, în sensul continuării USL. Răspunsul său a fost unul negativ”, a spus Tăriceanu, conform Mediafax.

Totodată, el a menţionat că nu a mai discutat cu Antonescu despre intenţia sa de a demisiona din partid.

Călin Popescu Tăriceanu i-a transmis, miercuri, un mesaj direct lui Crin Antonescu.

„Dragă Crin, dacă tu nu-ţi vei asuma această responsabilitate (n. r. – de a relua discuţiile cu premierul Ponta pe tema continuării USL), atunci o voi face eu. Îi voi cere primului ministru Victor Ponta să-şi menţină toate angajamentele luate în cadrul USL, faţă de PNL, respectiv menţinerea tuturor poziţiilor în structurile centrale şi locale, listele comune la Parlamentul European, cât şi un lucru foarte important, susţinerea unui candidat liberal la Preşedinţia României”, a declarat Tăriceanu.

Potrivit dcnews.ro, după întâlnirea de miercuri, de la Guvern cu premierul Victor Ponta, a început să se vorbească despre un grup de circa 30 de parlamentari liberali care îl susțin pe Călin Popescu Tăriceanu.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.