Președintele PNL BN, Stelian Dolhan este înrijorat datorită ordonanțe date de Guvern, prin care se sfideaza Constituția și alegătorii, dar și de faptul că se vor exercita din partea PSD presiuni „la adresa primarilor şi consilierilor locali„,potrivit unui comunicat.

„Timp de 45 de zile România intră în zona crepusculară în care şantajul la aleşii locali devine regulă.

Începând de luni, 1 septembrie, ordonanţa de urgenţă a guvernului Ponta adoptată cu sfidarea Constituţiei, alegătorilor, societăţii civile, opoziţiei va arunca o perdea de fum peste tot ce înseamnă democraţie românească.

Presiunile exercitate de PSD la adresa primarilor şi consilierilor locali, deja îngijorător de mari ameninţă să devină intolerabile odată cu intrarea prostituţiei politice din zona interdicţiei în cea a normalităţii prin efectul unei ordonanţe de urgenţă.

Ai trecut sau nu” va deveni salutul cu care vor fi întâmpinaţi aceşti aleşi timp de 45 de zile iar în cealaltă parte a balanţei vor sta fonduri, contracte, slujbe ale lor şi familiilor, precum şi orice altceva mai poate arunca în ecuaţia şantajului maşinăria partidului stat. Filialele PSD au target-uri la aleşi nu doar pentru sine ci şi pentru PLR, partidul creat în eprubetă pentru a-i da un lustru de dreapta prezidenţiabilului – premier.

PNL Bistriţa-Năsăud nu va asista ca simplu spectator la tot acest spectacol al şantajului şi va uza de toate mijloacele legale pe care le are la dispoziţie pentru a atenua efectul distructiv al acestei ordonanţe”a precizat  Stelian Dolha.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.