Senatorul Dorin Dobra consideră că ar fi necesară o dezbatere publică din care să reiasă dacă posibilitatea de a opta pentru anumite riscuri evidenţiate ştiinţific pe regiuni istorice ar putea face  din asigurarea obligatorie a locuinţei un procedeu mai popular şi mai eficient, în condiţiile în care locuitorii din Bistriţa-Năsăud, spre exemplu, nu vor fi niciodată influenţaţi de asigurarea locuinţelor împotriva împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren şi inundaţiilor precum locuitorii din zona Moldovei istorice.

„Conştienţi de faptul că principalul obiectiv al legii din 2008 privind obligativitatea asigurării locuinţelor este unul social, am  depus în data de 14.02.2014 o întrebare adresată preşedintelui Autorităţii de Supraveghere Financiară referitoare la nivelul de încasare al acestei asigurări, aşa cum reiese din textul alăturat depus.

Răspunsul, prompt de altfel, al autorităţii menţionate ne-a confirmat câteva dintre premisele ce ne-au dus înspre aceste demers, aşa cum se poate observa  din documentul  remis. Nivelul redus al încasărilor, tranziţia prin care sistemul de supraveghere trece astăzi  precum şi imposibilitatea A.S.F. de a interveni spre rezolvarea situaţiei, sunt toate motive rezonabile pentru a ne gandi la o modificare a legii din 2008.

Considerăm că însăşi riscurile pe care  le asigură poliţa obligatorie sunt motivul neaderenţei publicului larg la acest proces naţional. Spre exemplu, locuitorii judeţului Bistriţa-Năsăud nu vor fi niciodată atât de influenţati de asigurarea împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren şi inundaţiilor precum locuitorii din zona Moldovei istorice, de exmplu.

Dorim din aceste motive să promovăm o dezbatere publică din care să reiasă dacă posibilitatea de a opta pentru anumite riscuri evidenţiate stiinţific pe regiuni istorice ar putea face din asigurarea obligatorie a locuinţei un procedeu mai popular şi mai eficient”

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.