Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) a declanșat zilele trecute procedura de licitație publică pentru un nou tronson al autostrăzii Transilvaniei de Nord.

Borbély László, vicepreședintele politic al UDMR, a informat că „este vorba despre tronsonul Ogra-Târgu Mureș, a cărui licitaţie va demara în lunile următoare, odată cu depunerea ofertelor. Construcția acestui tronson de 14,6 kilometri trebuie finalizată în cel mult un an și patru luni de la semnarea contractului, iar perioada de garanție va fi de trei ani și jumătate”.

Borbély a arătat că în conformitate cu angajamentul care prevede continuarea construcției autostrăzii Transilvaniei de Nord – unul dintre punctele protocolului încheiat între UDMR și Partidul Social Democrat – în lunile din urmă au început procedurile de licitație pentru un tronson de 9 kilometri de la Gilău spre Vest, pentru un tronson de 37 de kilometri între Câmpia Turzii și Ogra, iar  zilele trecute, pentru porțiunea Ogra-Târgu Mureș.

 „În afara porțiunii de austostradă cu lungimea de 14,6 kilometri, va fi construit și un nou drum de legătură cu lungimea de 4,5 kilometri, care va atinge viitoarea porțiune de șosea dintre Târgu Mureș și Sighișoara. Asta înseamnă că, în următorii ani, vor fi realizați peste 60 de kilometri din autostrada Transilvaniei de Nord, mare parte din această investiție fiind finanțată din fonduri europene” – a explicat Borbély László, conform site-ului oficial al UDMR.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.