Departe de ochii lumii, cu o secretomanie demnă de anii de dinainte de 1989, şeful Poliţiei municipiului Bistriţa, comisarul şef Gheorghe Trufaşu şi-a dat demisia, renunţând aparent fără nici un motiv la funcţia deţinută. În aceeaşi gamă a legii tăcerii, “omerta”, în locul acestuia a venit comisarul şef Ioan Viorel Inţa.

Informaţiile au ajuns la Gazeta de Bistriţa pe surse, deoarece despre aceste „mişcări de trupe” nu s-a vorbit nimic public, de parcă întreaga schimbare ar constitui o informaţie clasificată de cel mai înalt nivel.

 

 Ioan Viorel Inţa a mai ocupat funcţia de şef al Poliţiei municipiului Bistriţa în anul 2010, când a fost înlocuit subit de Gheorghe Trufaşu.

La vremea respectivă schimbarea lui Inţa a fost legată de derularea unui control care îl viza pe şeful de atunci al IPJ BN, Ioan Sidor Bodescu, care în urma unui întreg scandal a fost schimbat în noiembrie 2010 cu Ioan Ovidiu Mureşan. Atunci se spunea că şeful IPJ BN, Ioan Sidor Bodescu, precum şi adjunctul său – Florin Nicula, ar fi jucat poker de pe calculatoarele instituţiei.

Dar şi atunci, ca şi acum, informaţiile oferite opiniei publice au fost obţinute pe surse. Conducerea IGPR a crezut că este mai bine să se păstrează tăcerea despre convulsiile de la nivelul conducerii poliţiei bistriţene.

 

Inţa, înlocuit cu Trufaşu

 Înlocuitorul lui Inţa la şefia Poliţiei Bistriţa în 2011, Gheorghe Trufaşu, venea din poziţia de şef al Serviciului Criminalistic al IPJ BN.

Iniţial, Gheorghe Trufaşu intenţiona să participe împreună cu comisarul Ciprian Buta, la acea vreme şeful Poliţiei Năsăud, la un concurs pentru ocuparea funcţiei de adjunct al șefului IPJ BN. Ciprian Buta este actualul adjunct a lui Ioan Ovidiu Mureşan şi este cunoscut mai mult prin relaţiile discutabile avute cu fosta procuroare a Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud, Adriana Veturia Moldovan. Când a realizat că postul era deja adjudecat încă dinainte de desfăşurarea concursului, Buta a avut un moment de înţelepciune şi s-a retras de la susţinerea examenului. Este binecunoscut faptul că în poliţia română, şi nu numai, concursurile care se organizează pentru ocuparea unor funcţii de conducere au drept scop nu să câştige cel mai competent, ci cel care este deja stabilit, politic.

 

Episod ciudat

 Cu bune, cu mai puţin bune, Gheorghe Trufaşu şi-a exercitat în condiţiuni bune mandatul, având în vedere complexitatea problemelor la poliţia unui municipiu capitală de judeţ.

A existat un episod în care actualul şef al IPJ BN, Ioan Ovidiu Mureşan, a încercat să arunce pisica moartă în curtea lui Trufaşu. Este vorba de decesul unei femei de etnie romă, aspect care a dus la acuzaţii din partea rudelor acesteia la adresa poliţiştilor bistriţeni.

Femeia, în vârstă de doar 41 de ani, mamă a mai mulţi copii, a decedat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Bistriţa. Rudele femeii se plângeau în stânga şi în dreapta că, în data de 14 mai 2013, poliţiştii din Galaţii Bistriţei ar fi prins-o la furat de cireşe dintr-o livadă şi au dus-o la postul de poliţie. Acolo, femeia a leşinat, iar trei zile mai târziu a murit la spital. Rudele îi acuză pe poliţişti că au agresat-o încercând să obţină probe ca să demonstreze că ea este vinovata.

De cealaltă parte, poliţiştii spuneau că sunt nevinovaţi şi, ca să demonstreze asta, au cerut Serviciului de Medicină Legală autopsia cadavrului. 

Contactat în legătură cu acest subiect, şeful IPJ BN, Ioan Ovidiu Mureşan, a declarat unei publicaţii locale online că nu a fost la Galaţii Bistriţei, dar ştie toată povestea de la şeful Poliţiei Bistriţa, comisarul şef Gheorghe Trufaşu, care se afla întâmplător prin zonă în acel moment (pe ruta Bistriţa-Reghin) şi a oprit să vadă despre ce este vorba. De fapt acesta nu avea nici o răspundere în zonă, nu era pe tarlaua lui şi nu avea nici un drept de anchetă sau de cercetare.

Până la urmă, lucrurile s-au aranjat de la sine, moarta a fost de vină şi cazul a fost îngropat.

 

Averea nu iese din comun

 Declaraţia de avere a fostului şef al Poliţiei municipiului Bistriţa, comisarul şef de poliţie Gheorghe Trufaşu, nu iese din tiparele unui funcţionar public cu o funcţie de conducere. Aici trebuie adăugat faptul că soţia acestuia este ofiţer superior al SRI.

În documentul citat, Trufaşu menţionează că deţine o suprafaţă de teren de 0,16 ha în Sărăţel, un apartament în municipiul Bistriţa şi o casă de vacanţă în Sărăţel, dar şi două autoturisme, un Hyundai fabricat în 2007 şi un Ford din 2000.

Conform aceluiaşi document, comisarul şef Trufaşu avea şi trei credite contractate – două credite ipotecare, din care unul în valoare de 7.900 de euro şi un altul de 150.000 de lei şi un leasing auto în valoare de 12.000 de euro.

Venitul salarial anual al şefului Poliţiei municipiului Bistriţa s-a cifrat la 58.615 lei, aferent anului fiscal 2010, în timp ce soţia sa a încasat un salariu anual de 42.119 lei.

 

Inţa, back in business pe bază de concurs

 Subit, Gheorghe Trufaşu s-a săturat se pare de funcţia de şef al Poliţiei Bistriţa şi a demisionat, dispărând din schemă. Consultând site-ul IPJ BN, acesta nu mai figurează nici ca şef al Poliţiei municipiului Bistriţa, dar nu apare nici în funcţia deţinută anterior, aceea de şef al Serviciului Criminalistic din cadrul Inspectoratului. Probabil ocupă o funcţie de execuţie sau este pus la dispoziţie.

După plecarea lui Trufaşu, a fost organizat un concurs de ocupare a funcţiei de conducere a Poliţiei municipiului Bistriţa.

Surpriză, concursul a fost câştigat de comisarul şef Ioan Viorel Inţa, cel care a fost înlocuit de Gheorghe Trufaşu. După demiterea din funcţie în 2011, Ioan Viorel Inţa, considerându-se neîndreptăţit, a acţionat în judecată Ministerul de Interne, respectiv Poliţia Română, acuzând modul abuziv prin care a fost îndepărtat din postul de şef al poliţiei bistriţene. Procesul l-a câştigat, dar omul nu a fost repus în scaun datorită acestui lucru, ci a faptului că acesta a câştigat un nou concurs pentru ocuparea funcţiei.

Comisarul şef Ioan Viorel Inţa, fostul şi actualul şef al Poliției municipiului Bistriţa, este membru al Rotary Club Bistrita Nosa – Rotary District 2241 – România şi Republica Moldova, a fost asistentul guvernatorului dar şi preşedinte al acestei organizaţii.

Conform declaraţiei sale de avere, Viorel Inţa nu deţine terenuri, are o singură locuinţă declarată, un apartament în Bistriţa, achiziţionat în anul 1996. Inţa conduce un autoturism marca BMW, fabricat înainte de anul 2000, aceasta fiind singurul vehicul deţinut.

 

1 COMENTARIU

  1. exemplu doi plus doi ? homosexualii .
    dau pe dodu stefania de mangalia anul 2008 internata pe etajul 6 in bagdasar arsenii neurochirurgie 5 cu mengion in ochi , povestea de trecut cand decedase tacsul iesise in stradah , dansa , canta cu voce singurah se bucura . ea la omorat .

    proxenetul ei e la niculescu corina apartamentul 58 din 2010 .

    complicii , ciocoiu florin , nicu grasu de la nishei , anghel petricah din bloc cu nica , george albu , familia frunzah si multi

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.