Ligia Carmen Creţu, soţia edilului Bistriţei, are una dintre cele mai bănoase afaceri din zona medicinii de familie. În doar doi ani, medicul Ligia Carmen a reuşit să pună mâna pe peste 20 de contracte cu diferite instituţii ale statului, unele dintre ele finanţate chiar de primăria condusă de către soţul său.

 

Declaraţia de interese a primarului Ovidiu Creţu pentru anul 2013 scoate în evidenţă cât de bine îi merg afacerile soţiei sale, care din 2012 pare să se fi abonat la banul public. Doamna Creţu a încheiat în 2013 cinci contracte noi cu statul, după ce din 2012 monopolizează cu cabinetul său zona de învăţământ din municipiu.

 

Clienţi vechi, clienţi noi…majoritatea din zona PSD

Printre firmele nou-abonate la cabinetul de medicina muncii al doamnei Creţu situat pe strada Axente Sever se numără: Aquabis, Romsilva Bistriţa-Năsăud, L.D.P. Bistriţa şi Liceul Tehnologic Lechinţa, la care se adaugă şi Liceul Tehnologic „Sfânta Maria” din Bistriţa care a prelungit contractul cu încă un an.

Valoarea totală a contractelor încheiate în 2013 pe unul sau doi ani ajunge la 40.245 de lei. Atât contractele încheiate în anul 2012, cât şi cele din 2013 au ocolit licitaţiile publice, în ciuda faptului că sumele sunt mari, şi au fost atribuite direct. Pe lista celor care încă au contract cu Ligia Carmen Creţu se regăsesc şapte grădiniţe, două şcoli generale, opt licee şi cinci instituţii publice. Este vorba despre Aquabis, Spitalul Judeţean de Urgenţă, DGASPC, Romsilva şi L.D.P. Bistriţa.

Interesant este faptul că toate instituţiile publice de pe lista doamnei Creţu sunt conduse de social-democraţi sau de oameni susţinuţi de PSD. Acelaşi tipar îl urmează şi noile instituţii care au semnat contracte cu Ligia Carmen Creţu, care fie sunt conduse de membri de partid, fie de oameni susţinuţi de PSD.

Dacă Spitalul Judeţean de Urgenţă şi DGASPC care au încheiat contracte pe un an în 2012 au ales în 2013 să prelungească contractul cu încă un an, unele instituţii, puţine ce-i drept, au renunţat la serviciile Ligiei Carmen Creţu după expirarea acestuia. Este vorba despre Casa Judeţeana a Asigurărilor de Sănătate, condusă momentan de o liberală şi Casa Judeţeană de Pensii.

Valoarea contractului avut cu CJAS a fost de 1920 de lei, iar a celui încheiat cu Casa Judeţeană de Pensii de 1230 de lei. Spitalul Judeţean de Urgenţă a mărit valoarea contractului la prelungire de la 20.000 de lei la 24.000 de lei. Contractul cu valoarea cea mai mare vine de la DGASPC, unde trece de 26.500 de lei. Medicul de familie Carmen Ligia Creţu nu a renunţat nici la jobul de la Şcoala „Sfânta Maria” Bistriţa, de unde anul trecut a încasat 9.847 de lei. A compensat însă cu contractul semnat cu unitatea de învăţământ unde este angajată, care ajunge la 1925 de lei. Cabinetul de medicina muncii i-a adus doamnei Creţu 142.687 de lei în 2013, cu peste 30.000 de lei mai mult decât în 2012, când veniturile ajungeau la 110.614 lei.

Carmen Ligia Creţu a renunţat la medicina de familie în 2012, la doar câteva luni după ce soţul său punea mâna pe încă un mandat de primar. În aceeaşi locaţie în care a funcţionat cabinetul său de medicină de familie a făcut altul de medicina muncii, care după cum se vede îi aduce venituri considerabile.

Faptul că noul cabinet, datorită numărului mare de contracte cu statul, îi aduce venituri considerabile Ligiei Carmen Creţu este confirmat şi de declaraţiile de avere depuse înainte ca prima doamnă a Bistriţei să intre puternic pe piaţa medicinei muncii. Dacă în 2012, anul în care a deschis cabinetul de medicina muncii veniturile sale ajungeau la 110.614 lei pe an, în 2011 cabinetul de medicină de familie îi aducea doar 36.262 de lei, adică aproximativ 3000 de lei lunar.

 

Cum au ajuns atâtea şcoli să semneze contracte cu Ligia Carmen Creţu?

Răspunsul la această întrebare este cel puţin interesant şi are legătură foarte mare cu finanţarea acestui gen de servicii. Aproape toate unităţile de învăţământ cu care are contract Ligia Carmen Creţu sunt situate în municipiu şi deci sunt finanţate din bugetul local al Primăriei Bistriţa, conduse tocmai de soţul său.

Serviciile medicale pentru care a încheiat contracte Carmen Creţu sunt suportate de către instituţia pe care pe care o conduce Ovidiu Creţu, fiind vorba despre un posibil conflict de interese. Conflictul de interese ieşea din discuţie dacă unităţile de învăţământ nu erau situate în municipiul Bistriţa.

 

Doamna Creţu încasează de 12 ori mai mult lunar decât primarul

Dacă e să judecăm după suma care o aduce fiecare în casă lunar, putem spune că cocoşul în familia Creţu a ajuns să fie doamna doctor Ligia Carmen. Astfel, în 2013, soţia primarului a avut venituri totale de 152.534 de lei, aceasta încasând 12.700 de lei lunar, în timp ce Ovidiu Creţu a încasat de la Primăria Bistriţa doar 40.356 de lei, adică aproximativ 3363 de lei lunar. Ligia Carmen Creţu a încasat lunar de 12 ori mai mult decât soţul său.

Averea familiei Creţu nu este nici ea de ignorat, cei doi soţi reuşind să adune de-a lungul timpului mai multe terenuri, dar şi să-şi construiască o vilă cochetă în buricul târgului. Familia Creţu deţine 6 terenuri, trei dintre ele fiind situate în intravilanul municipiului, două în comuna Bistriţa-Bârgăului, la Colibiţa, iar altul în localitatea Vermeş. Cele din Bistriţa au o suprafaţă totală de 6800 de metri pătraţi, cele două de la Colibiţa moştenite au o suprafaţă totală de peste 1000 de metri pătraţi, iar cel din Vermeş de 45.000 de metri pătraţi.

La acestea se adaugă o vilă construită în 2005 cu o suprafaţă e 461 de metri pătraţi, dar şi acţiuni în valoare de 48.737 de lei la Comelf şi de 5908 lei la S.S.I.F. Broker Cluj-Napoca.  Familia Creţu are şi datorii la bănci. Cei doi au împrumutat peste 9000 de euro în 2005 de la BCR, anul scandent fiind 2015. În ultima declaraţie de avere acest credit dispare, în schimb apare altul la Raiffeisen Bank, în valoare de 5000 de euro, contractat în 2011. Anul scadent pentru acest împrumut este 2016.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.