În ultima vreme, premergător disputelor electorale din UE, au avut loc alegeri în Europa în care includ şi cele din Turcia, deoarece o parte a ţării se găseşte pe continentul nostru.
Să încep cu această ţară. Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP) condus de premierul Recept Erdogan au obţinut victoria cu 45,5% din voturi şi acest lucru s-a întâmplat în pofida scandalurilor de corupţie care au vizat membri ai guvernului. Primarii din această formaţie politică au obţinut fotoliile de primari şi în principalele oraşe ale ţării: Istambul şi Ankara. Primul ministru, care este din ce în ce mai ameninţător, a declarat, înainte de alegeri, că dacă nu câştigă îşi va da demisia, dar, după cum se vede, nu a fost nevoit să facă acest lucru neplăcut. În Turcia subzistă o ascuţită şi uneori violentă confruntare şi opoziţie, care nu este de acord nici cu procesul de islamizare a ţării promovat de Erdogan, dar la fel ca românii, locuitorilor din ţara de pe cele două continente s-au mai bine zic, majorităţii acestora, nu le pasă deloc dacă cei din fruntea statului sunt cinstiţi sau nu. Naţionalismul şi fanatismul religios sunt reţete sigure de succes la electorat după cum vom observa şi în continuare.
În Franţa, sora noastră mai mare, care în ultima vreme a fost cam vitregă din arealul Carpato-Danubian, la alegerile locale stânga a suferit o înfrângere, dreapta situându-se pe primul loc în preferinţele alegătorilor. Rezultate surprinzător de bune au obţinut formaţia de extremă dreaptă Frontul Naţional, care a câştigat mulţi consilieri şi 15 primării. În această situaţie, guvernul condus de Jean-Marc Ayrault a fost nevoit să demisioneze şi acum la Hotel Matignon se găseşte fostul ministru de Interne, Marcel Vals, care de asemenea nu este foarte amical cu România, ca urmare a problemelor ce le creează acolo etnicii romi care sunt cetăţeni români. În acest condiţii şi cu noul premier va fi greu să se realizeze dorinţa noastră de a intra în spaţiul Schengen la sfârşitul acestui an, măcar parţial. Dar sunt necazuri şi mai mari în lume dacă ar fi să ne gândim la ce s-a întâmplat la vecinii noştri ucrainieni. Puterea militară a Federaţiei Ruse s-a dovedit eficientă, înfrângând Dreptul Internaţional, care ar trebui să confere garanţie relaţiilor internaţionale. Aş dori să menţionez o trăsătură comună alegerilor în sensul că stânga este în regres, dar nu ar trebui să acceptăm nici un extremist, indiferent dacă este de dreapta sau de stânga. Desigur, socialiştii francezi nu fac parte din categoria extremiştilor.
La slovaci au avut loc alegeri prezidenţiale. Un milionar Andrej Kiska a obţinut aproape 60% din voturi, deci un scor foarte bun, în faţa contracandidatului său, social democratul Robert Fico. Şi acest fapt ilustrează, pe lângă erodarea stângii, şi nemulţumirea generală, ce s-a înregistrat şi în Franţa, că social-democraţii nu au reuşit să reducă şomajul. Electoratul a ajuns să fie nemulţumit de toate partidele tradiţionale. Şi în Slovacia, la fel ca în România, lumea ar dori să vadă personaje noi în viaţa politică iar preşedintele ales demonstrează neputinţa clasei politice actuale de a rezolva necazurile ţării. De aceea se aleg personaje mai mult sau mai puţin excentrice, ca domnul Kiska, despre care se spune că este un mare filantrop. În legătură cu această stare de nemulţumire, tare îmi este frică că, în ţara noastră, la prezidenţiale, dar în special la europarlamentare, vor fi mulţi absenţi pornindu-se de la premisa că toţi politicienii sunt o apă şi un pământ, ceea ce personal mi se pare fundamental greşit. Democraţia parlamentară, oricâte defecte ar avea, îţi dă posibilitatea să alegi, drept care pentru noii timp de o jumătate de veac nu a fost permis. O democraţie, oricât ar fi de imperfectă este superioară unei dictaturi, chiar dacă în fruntea acesteia se găseşte un personaj carismatic, cum au fost mulţi în istorie.
În Ungaria vor avea loc alegeri parlamentare. Este sigur că acestea vor fi câştigate de FIDESZ în frunte cu premierul Viktor Orban. Desigur, acest om politic a acţionat într-un mod care câteodată a stârnit îngrijorarea occidentalilor, cum a fost modificarea unor clauze din Constituţie sau adoptarea legii prin care s-au naţionalizat fondurile private de pensii. În pofida acestei situaţii, Ungaria este fără îndoială un stat democratic, chiar dacă ne îngrijorează ponderea partidului Jobbik. Contenciosul româno-maghiar, care este de aproximativ 1000 de ani, poate ne va mai crea dificultăţi, dar trebuie să privim spre viitor cu încredere şi să nu ne mai încrâncenăm pentru asperităţile trecutului. Ungaria, pe timpul guvernării Orban, în mod incontestabil a obţinut progrese economice, aşa că FIDESZ merită să câştige alegerile. Să le urăm conducătorilor din cele două state temperanţă şi înţelepciune, deoarece şi în viitor 1 Decembrie trebuie să îi bucure pe români, iar 15 Martie pe maghiari. Nu ar fi rău ca în direcţia unei colaborări constante să se reia şedinţele comune ale guvernelor din cele două ţări.
Apropo de alegeri, l-am auzit pe Traian Băsescu la emisiunea lui Robert Turcescu, la care de uimire s-a stins şi lumina de pe platou, că nu exclude posibilitatea să conducă timp de un an un guvern al României „pentru a pune ţara pe roate”. Această afirmaţie nu poate fi acceptată nici sub formă de glumă, deoarece stânga are în parlament o majoritate serioasă. Desigur, nu înseamnă că actualul preşedinte nu va putea să participe după expirarea mandatului, la viaţa politică a ţării. Excesive mi se par şi acţiunile anti-acciză ale preşedintelui. Dacă instituţiile creditoare ale României au spus că această măsură este una necesară cred că au fost argumente pentru instituirea acesteia deoarece nu îi consider pe cei de la FMI fani PSD şi nici nu consider că lui Victor Ponta i-a fost chiar uşor ca, într-un an electoral, să mărească preţul la carburant. Explicaţia prezidenţială, cu bani pentru alegeri este simplificatoare şi ca atare nu o accept. Cum se vede, şi dacă vorbim de România, până la urmă tot la alegeri revenim.
PS: A trecut în eternitate doamna Lia Lupaş, nora istoricului Ioan Lupaş, fiind în relaţii de rudenie cu Iuliu Maniu. A fost şi soţia profesorului universitar Semproniu Lupaş. Într-un fel, distinsa doamnă a reprezentat România interbelică în Clujul contemporan. Prin pierderea acestea, „ne simţim mai singuratici şi străini”, cum spune poetul. Exprim sincere condoleanţe fiicelor Ana şi Marina Lupaş, remarcabile intelectuale. Dumnezeu să o odihnească în pace!
