Alteţa Sa Regală Principele Radu al României va fi prezent, marţi, 1 aprilie în judeţul Bistriţa-Năsăud pentru o serie de lansări de carte. Este vorba de volumul ”Margareta. Portretul Principesei Moştenitoare” semnată de Sanda Gătejeanu-Gheorghe şi ”Trei poduri peste lume. Consemnări între anii 1992 şi 2003” semnată chiar de ASR Principele Radu al României.

Potrivit editurii Curtea Veche, prezentarea celor două volume va avea loc la ora 11.00 în Năsăud, iar la ora 15.45 la Biblioteca Județeană “George Coșbuc” din Bistrița.

La eveniment este aşteptat şi Principele Radu al României careva avea întâlniri cu elevii, părinții și profesorii pentru promovarea lecturii în rândul tinerelor generații.

„Margareta. Portretul Principesei Moştenitoare”, de Sandra Gătejeanu-Gheorghe este o carte album ce prezintă viaţa în imagini a primei femei care va moşteni Coroana României. Volumul prezintă copilăria, adolescenţa, studiile, viaţa de familie, interesele şi activităţile Principesei Margareta.
„Trei poduri peste lume. Consemnări între anii 1982-2003”, de ASR Principele Radu al României este un jurnal „pe sărite”  care scoate în evidenţă destinul actorului devenit un important om de stat. Cele trei poduri din titlul volumului fac referire la trecerile Principelui Radu: de la un mileniu la altul, de la România comunistă la lumea liberă, de la condiţia de actor la cea de principe regal.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.