Planul Urbanistic Zonal „Centru Intermodal de Transport Public, străzile Gării, Rodnei, Industriei, Tărpiului, Arţarilor, Trandafirilor” a fost tema dezbaterii publice organizată ieri de Primăria municipiului Bistriţa.

„Domnule primar, promovaţi proiectul, mai ales la locatarii blocurilor din zonă. Se vede că s-a prevăzut totul, dar trebuie explicat oamenilor. Este un proiect foarte bun”, a spus unul dintre bistriţenii care au participat la dezbaterea publică.

Ovidiu Crețu a precizat că zona Gării este una dintre cele mai aglomerate din oraș, iar centrul intermodal de transport public va rezolva problema traficului de călători adăugând că acest centru intermodal va fi format din trei elemente esețiale: „transport cu trenul, cu autoturismul și trafic intern”.

„Într-o perioadă mai îndepărtată era o trecere rutieră la nivel, iar dezvoltarea orașului a determinat mărirea stației CFR, acum fiind circa 12 linii, iar o astfel de trecere nu mai este posibilă. Pasajul subteran din zonă este insuficient pentru circulația și mobilitatea din oraș. Luând exemplu de la alte orașe europene, dorim o trecere rutieră și vom face și mai mult, un centru intermodal la înălțime, 9,5 metri, astfel încât traficul de călători să vină pe fosta centură, iar din zona platformei să fie preluat de transportul public. Studiul a fost realizat de arhitectul Petre Podar”, a menționat Crețu.

Proiectul urmează să fie supus aprobării Consiliului Local al municipiului Bistriţa. Estimat la o valoare de 5 milioane de euro, proiectul poate fi finanţat din fonduri europene prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020.
Primarulmunicipiului Bistrița a mai adăugat că Ministerul Transporturilor va studia varianta de a renunța la o linie de cale ferată pentru realizarea legăturii auto.

Modernizarea Gării Bistrița face parte dintr-un program de dezvoltare a infrastructurii CFR, bănuiesc că nu au făcut o gară frumoasă ca apoi să demonteze liniile. Avem avizul CFR pentru acest PUZ. Ministerul Transporturilor va studia prin specialiștii pe care îi are posibilitatea pe care am prezentat-o, de a renunța la o linie pentru a face trecerea rutieră și de a reduce numărul de linii la strada Romană. La ultima vizită la Bistrița, la inaugurarea Gării, i-am prezentat premierului Victor Ponta acest proiect tocmai pentru a forța într-un fel mâna CFR-ului ca să reacționeze pozitiv la solicitările noastre”, a declarat Crețu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.