La jumătatea lunii trecute, Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud a scos la licitaţie contractul intitulat „Elemente de continuizare în vederea scurgerii apelor din zona drumurilor judeţene din judeţul Bistriţa-Năsăud”, în valoare de 7,6 milioane lei. Practic este vorba despre o reabilitare a şanţurilor laterale de pe drumurile judeţene şi cele laterale în vederea asigurării scurgerii apelor pluviale şi prevenirea efectelor inundaţiilor. Firma care va câştiga licitaţia este asigurată pentru următorii patru ani, întrucât contractul este prevăzut a se derula pe perioada a 48 de luni de la data semnării acestuia.

 

Judeţul Bistriţa-Năsăud dispune de o reţea de drumuri judeţene în lungime de peste 1.200 de kilometri, din care teoretic jumătate au fost modernizate până în 2012. De atunci încoace, numărul kilometrilor de drumuri judeţene care au intrat în reabilitare/modernizare este foarte mic, având în vedere că prin lucrările scoase la licitaţie de Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud se prevăd intervenţii pe câte unu, doi kilometri. Până să fie reabilitate şi modernizate în integralitate drumurile judeţene din Bistriţa-Năsăud, administraţia judeţeană s-a gândit că este necesară reabilitarea şanţurilor laterale de pe aceste drumuri.

 

Bani de bani pentru următorii patru ani

La jumătatea lunii trecute, Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud a scos la licitaţie un contract bănos, în valoare de nu mai puţin de 7,6 milioane lei, bani asiguraţi din bugetul judeţului, pentru reabilitarea şanţurilor de pe drumurile judeţene şi asigurarea scurgerii apelor pluviale în cazul în care ar cădea precipitaţii abundente. Lucrările vor fi executate pe parcursul următorilor patru ani, mai precis în 48 de luni de la data semnării contractului.

Conform anexelor contractului cadru, în discuţie intră 19 drumuri judeţene. Astfel, este vorba de DJ 151 limită cu judeţul Mureş, DJ 154 limită judeţul Mureş – Sărata, DJ 154 C în comuna Budacu de Sus, DJ 162 Sânmihaiu de Câmpie – Miceştii de Câmpie – Visuia, DJ 170 Reteag (DN 17) – Ciceu-Giurgeşti – Negrileşti, DJ 171 Uriu (DN 17) – Ilişua – Dobric – Căianu Mic – Spermezeu – Târlişua, DJ 172 DN 17 – Cociu – Mogoşeni – Floreşti – Nimigea de Jos – Mocod – Zagra – Poienile Zagrei, DJ 172 A Beclean (DN 17) – Rusu de Jos – Rusu de Sus – Nuşeni – Beudiu – Bozieş – Apatiu – Strugureni – Chiochiş, DJ 172 B Rebrişoara – Rebra – Parva, DJ 172 C Joseni – Strâmba, DJ 172 D Ilva Mică (DN 17 D) – Poiana Ilvei – Măgura Ilvei – Ilva Mare – Lunca Ilvei, DJ 172 E Matei – Lechinţa – DN 15A Herina, DJ 172 F limita judeţul Cluj – Braniştea, Măluţ – Beclean, DJ 172 G Chiraleş – Arcalia – Sărăţel, DJ 154 Monariu – Budacu de Jos – Jelna – Orheiu Bistriţei – Satu-Nou, Livezile (DN 17), DJ 172 H – DJ 172 G (Nuşeni), DJ 172 K Reteag; Braniştea – Cireşoaia, DJ 173 Bistriţa – Ragla – Budacu de Sus; Şieu – Posmuş – Pinticu – Teaca – Ocniţa – Milaş, DJ 173 A Prundu Bârgăului (DN 17) – Bistriţa-Bârgăului – Colonie, DJ 173 B Tărpiu – Mintiu; Nimigea de Jos (DJ 172).

 

Şanţuri şi podeţe…

Conform datelor postate pe SEAP, lucrările presupun rectificarea cotelor de fund de şanţ şi construirea elementelor de scurgere a apelor de suprafaţă în zona drumurilor laterale. Practic discutăm despre decolmatarea şi adâncirea şanţurilor laterale care vor fi betonate şi în anumite porţiuni vor fi executate podeţe şi subtraversări de drumuri şi căi ferate dar şi pentru accesul în curţi, cu introducerea unor tuburi de polietilenă.

 

Criterii de eligibilitate

Firmele care vor depune oferte pentru adjudecarea contractului în valoare de 7,6 milioane lei trebuie să depună o garanţie de participare în valoare de o sută de mii de lei. Pentru a fi eligibili, ofertanţii trebuie să facă dovada că în ultimii trei ani au avut o cifră de afaceri medie de cel puţin 2,8 milioane lei în ultimii trei ani, adică în 2011, 2012, 2013. Totodată, firmele ofertante trebuie să prezinte lista principalelor lucrări executate în ultimii cinci ani, lucrări care trebuie să fie însoţite de certificări de bună execuţie, dar şi să facă dovada că în această perioadă au executat cel puţin trei lucrări similare contractului pentru care şi-ai depus ofertele, în valoare de minim 1,8 milioane lei fără TVA. În plus, ofertanţii trebuie să dovedească şi faptul că deţin utilajele şi echipamentele necesare executării lucrărilor.

Pentru a descuraja depunerea unor contestaţii după atribuirea contractului de execuţie, Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud îi avertizează pe eventualii nemulţumiţi că în acest caz li se va reţine circa 8.300 lei din garanţia de participare.

 

Ce s-a prevăzut la început de an

La începutul anului, odată cu aprobarea bugetului Consiliului Judeţean, sumele prevăzute pentru amenajarea şi modernizarea unor drumuri judeţene au fost considerabil mai mici.

 

Iată care sunt acestea:

Modernizare DJ 171, km 0+000-39+500 , Uriu-Lim jud. Maramureş – 161.200 lei;

– Modernizare DJ 172 C ,km 0+000-14+320 si DJ 172 D, km 0+000-42+150 – 125.000 lei;

– Amenajare si consolidare DJ 172 C , km 17+222-21+227, Ilva Mica-Leşu – 100.000 lei;

– Modernizare DJ 172 , Zagra-Suplai – 165.000 lei;

– Modernizare DJ170 , km ,13+500-24+500 Negrileşti-lim. jud. Maramureş – 200.000 lei

– Modernizare DJ 162 , km , Visuia-Silivaşul de Câmpie – 92.000 lei;

– Modernizare DJ 173 A , Prundu Bârgăului-Colibiţa, km 0+000-24+000 şi DJ 173 D km 0+000-5+000 – 65.000 lei;

– Actualizări documentaţii tehnice – 100.000 lei;

– Studii, cercetări, experimentări – 50.000 lei

 

De asemenea, din banii necesari pentru acoperirea unor post-cheltuieli pentru proiectul de reamenajare a lui DJ 151, suma de 13,3 milioane de lei este trecută la capitolul cheltuieli de dezvoltare:

– DJ 170 , km 9+300-13+600 , C. Giurgeşti-Negrileşti 500.000 lei;

– modernizare DJ 172 , km 2+800-5+000 , Beclean-Figa 540.861 lei;

– modernizare DJ 162 , Visuia-Silivaşu de Câmpie 400.000 lei;

– pod pe DJ 172 C , km 17+235 , în Ilva Mica – 500.000 lei;

– Modernizare DJ 172 , km , Agrişu de Sus-DN 17 – 500.000 lei;

– Amenajare şi consolidare DJ 173 km 49+300-60+300,Ocniţa-Milaş – 316.000 lei;

– Amenajare şi consolidare DJ 172 C ,km 17+227-21+227 , Ilva Mică-Leşu – 800.000 lei;

– modernizare DJ 154 C , km0+000-6+400 , Şieuţ-Sebiş – 400.000 lei;

– DJ 172 G , Cuşma – Livezile – 400.000 lei;

– Modernizare DJ 172, Zagra-Suplai –  600.000 lei;

– Amenajare şi consolidare DJ 172 H, km 14+043-25+593 , Matei-Fântânele-DJ151 – 400.000 lei;

– Modernizare DJ 162 , km 0+000-1+500 , Teaca-Archiud 500.000 lei;

– definitivare DJ 151 – 7.449.000 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.