În luna februarie a acestui an presa centrală dezvăluia cum companii care nu îndeplinesc condițiile necesare pun mâna pe licitații bănoase de deszăpezire. În centrul acestui scandal erau două fotomodele din Bistrița-Năsăud. Surorile Salanță s-au retras până la urmă din acționariatul companiei care a pus mâna pe un contract de două milioane de euro, încercându-și norocul într-un domeniu mai cunoscut lor: moda. Cele două și-au deschis vara aceasta un atelier de haine.

Loredana Salanță este cunoscută în lumea modei încă din anul 2009 când a câștigat Miss World România și mai apoi Top Model of The World, fiind prima româncă ce a pus mâna pe acest titlu. Deși era apreciată în industria modei, fiind chemată la evenimente de profil din mai toate țările europene, Loredana Salanță a stat ani buni departe de scandaluri.

Mai mult, în anul 2013, Loredana Salanță anunța că va renunța o vreme la România, dorind să-și încerce norocul în lumea filmului tocmai la Hollywood. În timp ce urma cursurile facultății de Drept din București, Loredana a fost admisă și la The Lee Strasberg Theatre and Film Institute din California, o celebră școală de actorie. Aici au terminat și Robert de Niro, Angelina Jolie, Uma Thurman și Scarlett Johansson.

În timp ce urma cursurile de actorie, Loredana se concentra și asupra facultății urmate în România, dar și asupra diferitelor prezentări de modă și concursuri de miss unde era invitată.

În luna februarie a acestui an Loredana Salanță și sora sa Cosmina, și ea model, însă mai puțin celebru, intrau în atenția presei naționale, însă nu cu ceva reușite din lumea modei.

Presa națională a vuit atunci când a ieșit la iveală faptul că firma celor două surori a pus mâna pe un contract de deszăpezire ce viza județul Dâmbovița de două milioane de euro, adică 9,7 milioane de lei.

Societatea de Construcții Drumuri și Autostrăzi este responsabilă de deszăpezirea drumurilor naționale din județul Dâmbovița: DN61, DN7, DN72 și DN72 A. Contractul care a fost încheiat chiar în Ajunul Crăciunului (2013) se întinde pe doi ani.

 

De ce nu trebuia să câștige licitația firma fotomodelelor

 

La vremea respectivă două lucruri au revoltat presa: în timp ce surorile Salanță se relaxau în însorita Bali, județul Dâmbovița era îngropat în zăpadă, iar muncitorii firmei păreau depășiți de situație.

O altă neregulă reperată rapid de presă se referea la faptul că firma celor două nu ar fi trebuit să câștige contractul bănos cu CNADNR, asta pentru că nu îndeplineau condițiile necesare.

Conform caietului de sarcini publicat pe SEAP, în cursa pentru deszăpezirea din Dâmbovița puteau intra doar firmele care dovedeau că au o experiență în acest domeniu de cel puțin trei ani și că în ultimii trei ani aveau o medie a cifrei de afaceri globale de 7,5 milioane de lei. Ei bine, firma surorilor Salanță era înființată în 2013, adică în anul în care au câștigat licitația, așa că nu prea avea cum să îndeplinească niciuna dintre aceste două condiții.

La acea vreme CNADNR nu a comentat în niciun fel acest contract și nici modalitatea în care a fost câștigată licitația.

Firma în cauză era administrată de Alin Niculae Ștefan, care era angajat în același timp, ca și director în cadrul companiei de asfaltări Romstrade, deținută de omul de afaceri Nelu Iordache, arestat anul trecut pentru deturnare de fonduri.

 

Prinsă cu mâța-n sac Loredana Salanță a făcut pe victima

 

La o săptămână de la iscarea scandalului, Loredana Salanță a trimis un comunicat de presă,în care preciza că nu are nicio legătură cu afacerile derulate de companie, în ciuda faptului că atât ea cât și sora ei Cosmina, erau acționare.

„Intenția mea a fost să acumulez experiență antreprenorială. Foarte rapid am înțeles că nu am timp pentru a mă implica în astfel de proiecte, iar mulți se folosesc de imaginea mea pentru interesele lor proprii. Am luat măsurile necesare legale pentru a ieși împreună cu sora mea din acționariatul acestei societăți,” preciza în februarie Loredana Salanță.

Aceste demersuri de ieșire din acționariat s-au lăsat însă așteptate destul de mult. La jumătate de an de la iscarea scandalului, surorile Salanță încă erau acționare la Societatea de Construcții Drumuri și Autostrăzi SA, după cum scria Gazeta de Bistrița în luna iunie.

De curând însă cele două surori au ieșit din acționariatul companiei. Acționari sunt Alin Niculae Ștefan, care și administrează firma și Dimitrescu Florin, culmea, un alt director al Romstrade.

Bilanțul contabil pentru anul 2013 nu sugerează în niciun fel că firma ar fi pus mâna pe un contract de deszăpezire de aproape două milioane de euro. Potrivit datelor oferite de Ministerul Finanțelor Publice, în anul 2013, cifra netă de afaceri abia a trecut de 170.000 de lei, veniturile totale ajungând la doar 247.000 de lei, iar cheltuielile totale la 240.616 lei. Profitul brut a ajuns anul trecut la doar 6417 lei.

 

Au lăsat deszăpezirea pentru…haine

În acest moment, cele două surori nu mai au nicio societate comercială pe numele lor. Singura care mai are o societate comercială este mama celor două surori, Violeta, care în luna martie a anului 2013 a înființat Global Mixt Cooperation SRL, prin intermediul căreia duce persoane la muncă în străinătate. Și Violeta Salanță s-a reprofilat, în trecut aceasta muncind ani buni la Primăria Budacu de Jos, unde era asistent social pentru romi.

Deși nu mai au o societate comercială, cele două surori nu au renunțat la afaceri. În vara acestui an, Loredana și Cosmina Salanță au deschis un atelier de haine. Acesta poartă numele „The Sisters Butique” și se pare că va funcționa doar în mediul online. Cel mai probabil se vor folosi de firma mamei lor pentru a asigura legalitatea business-ului lor.

Site-ul magazinului este încă în construcție, însă cele două modele deja au început să-și promoveze creațiile pe o pagină de facebook dedicată „buticului”. Cele două au început să promoveze ținutele și la evenimentele la care participă, fie că este vorba despre prezentări de bijuterii sau festivaluri de film.

Prețurile sunt și ele accesibile, pornind de la 50-60 de lei și ajungând la 300-400 de lei când vine vorba despre rochiile de seară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.