Odesa, poarta Ucrainei dinspre Marea Neagra. Un oras vestit, cosmopolit, stralucitor, laudat si vizitat de toata lumea, statiune la Marea Neagra. In apropierea granitei Uniunii Europene, Odesa este capitala regiunii cu acelasi nume din Ucraina. La doar cativa zeci de kilometri de acest oras minunat traiesc 124.000 de romani ale caror drepturi fundamentale sunt calcate in picioare zilnic. Intre stralucitorul oras Odesa si granita Uniunii Europene, 124.000 de oameni sunt supusi zilnic unui proces agresiv de asimilare. Acesti oameni sunt lipsiti de libertatea religioasa, libertatea cuvantului, dreptul fundamental la educatie in limba materna, participarea politica la deciziile care ii privesc. Tratatele internationale, legislatia interna, aspiratiile europene ale Ucrainei nu au nici o valoare atunci cand vine vorba de romanii din regiunea Odesa.

Calatoria prin Bugeac
Am calatorit vreme de doua saptamani prin satele din Bugeac sau sudul Basarabiei, dupa cum mai este cunoscuta aceasta regiune. Am vazut scoli in paragina, biserici demolate, drumuri distruse, sate saracite. Am vazut foarte multa frica: romanii din Bugeac se tem sa vorbeasca cu jurnalistii. Amenintarea unor autoritati ucrainene represive pluteste peste tot. Satele sunt sarace, intrate intr-un proces de depopulare, iar oamenii se tem. Afirmarea identitatii romanesti in public constituie un act de curaj maxim. Afirmatia „vorbesc limba romana” atrage imediat represaliile autoritatilor. De multe ori am avut impresia ca am calatorit intr-un colt de Uniune Sovietica unde stafia temutului KGB bantuie in voie. Preotii care au incercat sa puna pe picioare biserici cu slujba in limba romana au avut de suferit represalii dure, au fost batuti, amenintati cu moartea si alungati. Egalitatea in fata legii si statul de drept sunt vorbe goale: nimeni nu a fost anchetat sau pedepsit pentru violentele la adresa preotilor romani. Toata lumea se mira de curajul unor jurnalisti romani care umbla prin satele romanesti din Bugeac: „Cum ati ajuns aici? Nu v-a oprit politia? Nu va este frica ca veti fi arestati?” Cam acestea erau intrebarile cu care am fost intampinati. Nu este de mirare: au existat cazuri de retineri abuzive ale unor lideri romani din regiune, au fost oprite la granita autocare cu elevi care mergeau in excursie in Romania, au fost deschise procese si anchete inchipuite impotriva unor oameni care au avut curajul sa spuna ca sunt romani la zece kilometri de granita cu Romania. Un teatru de papusi romanesc a fost tratat ca o amenintare la adresa securitatii nationale a Ucrainei. Frica este omniprezenta in Bugeac. Pe de alta parte, am gasit foarte multi oameni care ne-au sprijinit si fara de care nu ar fi fost posibila realizarea acestui volum. Tuturor acestora le suntem recunoscatori.

Drepturile romanilor
Am incercat sa alcatuim un portret al regiunii Odesa din punctul de vedere al drepturilor minoritatii romanesti de aici. Am vizitat aproape toate satele si orasele locuite de romani pentru a vedea in ce masura acestia isi pot folosi limba materna in spatiul public, in scoala si biserica, in mass-media si in interactiunea cu autoritatile. Ce am vazut ne-a intristat peste masura: autoritatile ucrainiene desfasoara un amplu proces de deznationalizare pe care nu il credeam posibil in imediata vecinatate a granitei Uniunii Europene. In ultimii 20 de ani a fost redus drastic numarul scolilor cu predare in limba romana din regiune, apoi a fost redus numarul orelor care pot fi predate in limba romana in putinele scoli care au ramas. Orice fel de cladire care putea aminti de originea romana a locuitorilor regiunii a fost fie demolata, fie lasata in paragina pentru a fi demolata mai apoi. Autoritatile ucrainiene considera ca in regiune nu exista etnici romani – ci „moldoveni”, o inventie a politicii staliniste de asimilare. Insa chiar si pentru „moldoveni” drepturile nu sunt respectate conform legislatiei interne si tratatelor internationale.
Impresiile noastre din aceasta calatorie le-am publicat intr-un volum tiparit intr-o epoca a internetului. Orice s-ar spune, „verba volant, scripta manent” – iar internetul seamana mai mult a piata publica unde fiecare spune ce vrea, insa informatiile credibile sunt putine la numar. Asa ca ne dorim ca acest volum sa ramana o marturie a ceea ce am vazut noi in Bugeacul locuit de romani in vara anului 2010. Un tablou trist, menit sa traga inca un semnal de alarma pentru toti aceia care sustin ca protejeaza drepturile minoritatilor nationale si drepturile fundamentale ale omului in secolul al XXI-lea: dreptul de a vorbi si a gandi liber, libertatea religioasa, dreptul de a studia in limba materna, dreptul de a participa la deciziile politice. Din ce am vazut noi in Bugeac, nici unul dintre aceste drepturi nu este respectat pentru minoritatea romaneasca.

Istoria Bugeacului
Situatia romanilor din regiunea Odesa din Ucraina nu poate fi inteleasa fara cateva randuri despre istoria regiunii. Cunoscuta sub mai multe denumiri – Bugeac, Basarabia de sud, judetele Ismail si Bolgrad – regiunea cuprinsa intre limanul Nistrului, Republica Moldova, Delta Dunarii si Marea Neagra a avut parte de o istorie zbuciumata. Pana in anul 1812 a facut parte din vechiul principat al Moldovei si a intrat in componenta Rusiei prin Tratatul de la Bucuresti in care Imperiul Otoman ceda Moscovei un teritoriu ce nu ii apartinea, iar statul roman era prea slab pentru a se apara. Bugeacul a revenit in componenta Romaniei in anul 1856 prin Tratatul de la Paris si a ramas asa pana in anul 1878, cand a revenit din nou Rusiei prin Tratatul de la Berlin. In anul 1918 Basarabia de sud a reintrat in componenta Romaniei pana in anul 1940 cand a fost reocupata de Uniunea Sovietica. In toata perioada dintre cele doua razboaie mondiale, Rusia sovietica a refuzat sa recunoasca unirea Basarabiei cu Bucovina, atitudine care a dus la inventarea unei „etnii moldovenesti” separate de cea romaneasca, vorbitoare a unei „limbi moldovenesti”. Efectele acestor actiuni ale strategilor din Uniunea Sovietica sunt simtite si azi. Bugeacul a reintrat in componenta Romaniei in anii celui de al Doilea Razboi Mondial, pana in 1944 cind a fost reocupat de Armata Sovietica. Tratatul de la Paris din 1947 avea sa stabileasca intrarea Basarabiei sub stapanirea sovietica. Bugeacul, care a facut intotdeauna parte din provincia Basarabia, a fost atasat Ucrainei in schimbul teritoriului cunoscut astazi drept Transnistria, fosta Republica Autonoma Socialista Sovietica Moldova din perioada interbelica. Ideea amestecarii teritoriilor si populatiilor istorice a dat rezultate pana in prezent: nici in ziua de azi problemele politice ale regiunii nu sunt rezolvate, in regiune existand si conflictul inghetat din Transnistria, un rezultat direct al masurilor intreprinse de comisarii sovietici in regiune. Din anul 1991 Bugeacul face parte din Ucraina. Exista o sumedenie de studii istorice care inventariaza nedreptatile acestor tratate internationale care au dus Bugeacul sub stapanirea Rusiei.
Otrava moldovenismului
Pentru intelegerea situatiei actuale a minoritatii romanesti din Bugeac mai sunt necesare cateva precizari referitoare la teoria „moldovenismului”. Pana in anul 1924 existenta „limbii moldovenesti” nu a fost pusa sub nici o forma in discutie. Au existat de-a lungul timpului referiri la „limba moldoveneasca” drept limba vorbita de locuitorii statului medieval Moldova, insa aproape de fiecare data autorii subliniau ca este identica cu limba vorbita de romanii din Valahia sau Transilvania, toate aceste provincii istorice alcatuind Romania de azi. Pana in anul 1924 nu a fost negata unitatea limbii romane, insa, in acel an, Uniunea Sovietica a infiintat Republica Autonoma Socialista Sovietica Moldoveneasca (RASSM), in stanga Nistrului, avand ca scop dezmembrarea si sovietizarea Romaniei. In RASSM a fost pus in circulatie termenul de „limba moldoveneasca” si concluzia existentei unei etnii „moldovenesti” separata de cea romaneasca. In mod paradoxal, inventatorii „moldovenismului” au fost ucisi in timpul epurarilor staliniste, dar sistemul sovietic a continuat sa promoveze prin toate mijloacele aceasta teorie. Dupa ocuparea Basarabiei de catre Uniunea Sovietica, teoria moldovenismului a devenit dogma de stat, iar cei care au incercat sa o combata au fost supusi represiunilor. Pe tot parcursul existentei Uniunii Sovietice lingvistii occidentali au negat existenta unei „limbi moldovenesti” diferita de limba romana. In mod paradoxal, s-au gasit si lingvisti sovietici care sa respinga existenta „limbii moldovenesti”. Totusi, acest instrument politic destinat mentinerii diferentelor intre romanii din Basarabia ocupata de sovietici si romanii din Romania a fost pastrat. Teoria a fost mentinuta de autoritatile ucrainene si dupa anul 1991 deoarece este extrem de convenabila despartirea minoritatii romanesti din Ucraina in doua factiuni. La recensamantul din anul 2001, in Ucraina au fost inregistrati 275.000 de moldoveni si 151.000 de romani. Daca ar exista o singura etnie ar fi vorba de aproape jumatate de milion de romani  (sau „moldoveni”), ceea ce ar urca aceasta minoritate pe locul al doilea in Ucraina, imediat dupa minoritatea rusa. Insa, in conditiile impartirii romani-moldoveni, aceste doua etnii trec pe locurile trei si sapte. In cele doua saptamani petrecute in Bugeac nu am avut nevoie de translator, ne-am descurcat perfect vorbind doar limba romana, fiind intelesi si intelegandu-ne cu oricine.
Am plecat tristi din Bugeac. Dupa doua saptamani in care am vazut cu ochii nostri cum este stearsa de pe fata pamantului cultura a peste 120.000 de romani nu puteam avea un alt sentiment. Daca acest fenoment de asimilare si deznationalizare nu este oprit la timp, romanii din Bugeac vor disparea in doar cateva decenii. Exista legi, exista tratate internationale, exista comisii de monitorizare a drepturilor minoritatilor nationale. Insa toate acestea sunt vorbe goale, realitatea este cat se poate de trista: guvernul ucrainean continua politica de asimilare a romanilor declansata de Uniunea Sovietica. Am scris ce am vazut si ce am auzit si speram ca marturia noastra sa fie de folos romanilor din Bugeac. Lansarea volumului „Romanii din Bugeac pe cale de disparitie” va avea loc marti, 1 februarie, la orele 18,00, la Muzeul de Istorie al Municipiului Bucuresti (Palatul Sutu, Bd. I.C. Bratianu nr. 2).
 
George Damian,
Catalin Varzaru

1 COMENTARIU

  1. Autorii au inteles pericolul enorm al asimilarii fortate, dar nu vor sa inteleaga ca multi altii ca pentru supravetuirea acestor comunitati de „romani”-„moldoveni” mai putin conteaza denumirea exacta a uneia si aceleeasi limbi, ci faptul ca sa nu fie inchise scolile, clasele cu predare in romana-moldoveneasca, sa se permita angajarea de educatori si invatatori noi cunoscatori ai limbii materne in locul persoanelor ce se pensioneaza sau sunt nevoite sa plece la munca peste hotare. Deja tot mai multe scoli romane-moldovenesti sunt transformate in scoli mixte ucrainene-moldovenesti, in care numarul claselor cu predare in romana-moldoveneasca e in scadere, limba de comunicare in administratie si la recreatii e ucraineana. Confruntarilor cu autoritatile ucrainene nu salveaza, ci agraveaza situatia populatiei de acolo.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.