Ancheta penală privindu-l pe Ioan Opre, zis Păcală, instrumentată de Biroul DIICOT Bistriţa-Năsăud, acuzat de proxenetism, a produs un mic cutremur în judeţ, mulţi dintre protectorii acestuia aflaţi în diferite funcţii publice au fost cuprinşi de fiori şi transpiraţii reci. Dar se pare că totul a fost doar un mic foc de paie, pe zi ce trece ancheta respectivă se “fâsâie” şi este de văzut dacă Ioan Opre va fi trimis în judecată şi când.

Gazeta de Bistriţa a prezentat în mai multe materiale aspecte despre mersul anchetei, despre jocul judiciar cel puţin dubios al arestării sau nu a lui Păcala, disputat între Tribunalul Bistriţa-Năsăud şi Curtea de Apel Cluj.Dezvăluirile făcute au avut la bază documente oficiale, hotărâriri ale instanţelor de judecată implicate în meciul privind arestarea omului de afaceri bistriţean, comunicate de presă publice etc.

În această poveste care a ţinut şi ţine prima pagină în media locală, încep să apară informaţii, care au fost ţinute sub preş, la “top secret”, şi care conform unora nu ar trebui să apară în spaţiul public. Sigur, după unii din aceşti oficiali presa ar trebui să scrie numai după dictare sau după comunicate oficiale. Presa are misiunea ca pe lânga ceea ce este livrat de către autorităţi ca informaţii de interes public, să caute să afle şi să informeze aceeaşi opinie publică şi despre anumite aspecte pe care aceştia încearcă să le ascundă, pentru a acoperi diferite încălcări ale legii, etc.

 

 

 

Informaţiile care circulă pe piaţă, vis-à-vis de dosarul instrumentat de DIICOT Bistriţa-Năsăud, ce-l are în centru pe Ioan Opre, duc spre o ipoteză halucinantă. Dosarul a fost iniţiat ca o răzbunare, ca o reglare de conturi între doi şefi ai unor structuri ale MAI din judeţ, cel de la structura judeţeană a Serviciului de Informaţii al MAI, cunoscut şi sub denumirea de ‘doi şi un sfert”, Ioan Bodescu şi şeful IPJ BN, Ioan Mureşan.
La prima vedere, ipoteza pare greu de crezut, chiar aşa să fi ajuns stadiul relaţiilor dintre cei doi şefi ai MAI din judeţ încât să recurgă la o reglare de conturi în cel mai pur stil mafiot?

Dacă derulam un pic filmul înapoi o să constatăm că Ioan Bodescu are motive întemeiate “să-l facă” pe şeful poliţiei bistriţene, Ioan Ovidiu Mureşan.

Vă amintiţi de scandalul cu jocurile de poker pe calculator în care au fost implicaţi şefii IPJ BN din perioada respectivă, Ioan Sidor Bodescu şi adjunctul acestuia Florin Necula.

Ancheta Ministerului Afacerilor Interne a stabilit că şeful IPJ Bistriţa-Năsăud, comisarul-şef Ioan Sidor Bodescu şi adjunctul său, comisarul Florin Nicula, au jucat poker de pe calculatoarele de serviciu, pariind sume care se ridicau la zeci de mii de dolari.

Pasiunea celor doi pentru pokerul virtual a ieşit la iveală în urma unui control dispus de ministrul de Interne, ca urmare a rezultatelor slabe obţinute de poliţie în judeţ, se arăta la acea vreme în presă.

Acesta se pare ca juca şi la două capete, avusese nişte întâlniri discrete cu Emil Radu Moldovn aflat în opoziţie. Lucrurile se pare că nu au stat chiar aşa, Bodescu se pare că nu a jucat poker pe calculator, la insistenţele adjunctului său Florin Necula s-a arătat doar interest de tehnica jocului. Informaţiile despre jocul de poker erau de notorietate, toată lumea în poliţie ştia de acest lucru. Ioan Ovidiu Mureşan era la momentul respectiv şeful Serviciului de Investigare a Fraudelor şi fără nicio jenă sau remuşcare şi-a “turnat” şeful la conducerea MAI, urmărind de mult să ajungă în fruntea IPJ BN.

Căderea lui Bodescu a urmat rapid, Ioan Ovidiu Mureşan i-a luat locul, cu sprijin politic, în fruntea poliţiei bistriţene. Bodescu a fost numit şef la “mascaţi”, ulterior a încercat să acceadă în magistratură, lucru care nu i-a reuşit.

 

 

 

În cele din urmă, Bodescu a reuşit în urma unui concurs, cu sprijin politic evident, să ocupe funcţia de şef al structurii judeţene a Serviciului de Informaţii al MAI, “doi şi un sfert”. Ioan Sidor Bodescu poate a iertat ce i-a făcut Mureşan, dar sigur nu a uitat. Ocazia pentru a-şi plăti poliţa către Mureşan nu a întârziat să apară. Relaţiile dubioase ale lui Mureşan cu Ioan Opre erau de notorietate. Relaţia celor doi a început, se pare, în momentul în care Ioan Ovidiu Mureşan, având funcţia de şef al Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ BN, a instrumentat o cauză penală având ca subiect unele încălcări ale legii de către acesta, în special de natură economică.

Ioan Oprea, zis “Păcală”, este unul dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri din judeţul Bistriţa-Năsăud. Oficial nu apare în niciun top al oamenilor de afaceri din judeţ, deoarece toate afacerile acestuia sunt la “negru“, în afara circuitului legal. Se ocupă în special cu comerţul de piei de animale. De-a lungul timpului acesta a avut grijă să-şi atragă de partea sa aproape toţi oamenii politici din judeţ, fără a ţine cont de culoarea politică a acestora, prin oferirea de sume de bani şi cadouri, chefuri şi mese.

Un fost colaborator al acestuia în domeniul afacerilor cu piei de animale susţine că acesta ar deţine cash, circa 8-10 milioane de euro pentru a nu fi descoperit de către autorităţi. Pentru a-şi cultiva relaţiile cu oamenii politici, procurorii, finanţele, garda financiară, poliţia, serviciile secrete acesta şi-a construit la domiciliul din Dumitra un adevărat complex de distracţie, teren de sport, spaţii de cazare, piscine, teren de vânătoare, lac cu peşti etc.

Legat de dosarul pe care Ioan Ovidiu Mureşan l-a instrumentat familiei Oprea, Ioan şi Geta, acesta a avut ca subiect modul total în afara prevederilor legale în care aceştia îşi desfăşurau afacerile, sustragere de la plata impozitelor, evaziune fiscală, returnare ilegală de TVA.

În acest sens, Ioan Ovidiu Mureşan a reţinut-o în arest pe Geta Oprea, tocmai pentru ca mai apoi să apară ca un salvator al acestora.

 

 

 

Brusc, şeful IPJ BN, Ioan-Ovidiu Mureşan, a devenit peste noapte şi vânător, având în vedere faptul că Ioan Oprea, Păcală, este şi el vânător, fiind proprietarul unei zone de vânătoare.

În urmă cu mai mult timp, I.O. Mureşan, împreună cu Păcală au participat la o partidă de vânătoare neautorizată (braconaj), acest gen de vânătoare desfăşurându-se aproape în fiecare săptămână. Cineva, din rândul poliţiei, a aflat de acest lucru şi a sunat la 112, nedând nume, precizând  numai faptul că două persoane încalcă legea.

Se pare că un echipaj de poliţie s-a deplasat la faţa locului, dar văzând despre cine este vorba s-a retras. Mai mult, una din ”slugile” lui Păcală este chiar comandantul poliţei din Năsăud, şi el participant la vânătoarea ilegală, care a sugerat ca ei să sune la 112 şi să reclame echipajul de poliţişti, chipurile că ei sunt la braconaj. În final, lucrurile se pare că s-au aranjat, toată lumea a plecat şi nu s-a mai întâmplat nimic. Odată cu reţinerea soţiei lui Păcală, Geta, în arestul IPJ BN, de către Mureşan, la timpul respectiv şeful SIF, Serviciul de Investigare a Fraudelor, el a devenit sponsorul acestora. De-a lungul timpului şeful IPJ Ioan Ovidiu Mureşan a primit de la Păcală două autoturisme de lux. În legătură cu ultimul autoturism făcut cadou lui Mureşan, un BMW, a intervenit o anumită neînţelegere între cei implicaţi, taxele pe maşina respectivă trebuiau plătite de Mureşan, dar acesta a tot amânat, sperând că va plăti tot familia Oprea.

La un moment dat, fosta şefă a Finanţelor BN, Dorina Cicioc a făcut presiuni asupra lui Mureşan ca să plătească taxele, lucrurile nefiind nici astăzi clarificate. Dorina Cicioc este posibil să vorbească despre acest lucru şi să ofere detalii.

Afacerea “Pacală” a fost mişcarea prin care Bodescu a încercat să-i dea mat lui Mureşan, dar se pare că mutarea nu a reuşit. Pe Mureşan nimeni, se pare, că până în prezent nu l-a întrebat de sănătate. “Pacală” nu s-a “spart”, iar ancheta DIICOT se “fâsâie” rău de tot. În munca de poliţie, mai ales, în momentul în care ţi-ai pierdut credibiliatea, ţi-ai pierdut orice urmă de respect.

Cartoful fierbinte a ajuns la DIICOT, cazul, într-un fel sau altul, trebuie soluţionat, acuzaţiile aduse lui “Pacală” şi aşa-zisului grup infracţional organizat specializat pe prostituţie va fi greu de probat şi cei implicaţi în anchetă ştiu acest lucru. Trist este faptul că cei din conducerea MAI tolerează o asemenea stare de lucruri într-un judeţ. Doi şefi de unităţi ale MAI încearcă să şi-o tragă unul altuia în cel mai pur stil mafiot şi nu se ia nicio măsură.

Atât Ioan Ovidiu Mureşan, şeful IPJ BN, cât şi Ioan Sidor Bodescu, şeful de la “doi şi un sfert”, sunt două persoane care şi-au pierdut orice credibilitate, atât în faţa opiniei publice, cât şi în faţa propriilor subordonaţi. Pierderea credibilităţii este ca şi virginitatea, ai pierdut-o, gata, s-a dus, nu o mai ai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.