Ani de zile au fost tolerate gunoaiele care sufocă pur şi simplu râurile, pădurile şi spaţiile verzi din oraşele şi comunele din judeţ. Câteva controale ale Gărzii de Mediu au scos în evidenţă dimensiunile dezastrului: printre gunoaiele părăsite în mijlocul naturii se numără şi deşeuri care pun în pericol sănătatea bistriţenilor.

 

În luna martie a acestui an, Comisariatul Judeţean al Gărzii de Mediu a luat la puricat unităţile administrative teritoriale din judeţ pentru a vedea câtor primari le pasă de mediul înconjurător.

Spre surprinderea instituţiei, singura care mai poate opri acest dezastru ecologic, mare parte din primăriile judeţului tratau cu superficialitate problematicile de mediu, ascunzându-se după „comportamentul nesimţit” al locuitorilor comunităţilor pe care le păstoresc.

Potrivit şefului Gărzii de Mediu, Cristian Niculae, pe parcursul lunii martie au fost controlate toate unităţile administrativ teritoriale, iar primarii au primit un termen limită şi anume 15 mai pentru a ecologiza comunele pe care le conduc.

Primul care a semnalat problemele de pe malurile râurilor a fost preotul ortodox din Nepos Vasile Rus, care a şi organizat câteva ecologizări în zonă. Acesta spune că autorităţile locale au început să se mişte abia după ce dezastrul din localitate a ajuns în presă. Se pare că problemele cele mai mari au fost identificate în Feldru, Rebrişoara, Sângeorz-Băi, Năsăud şi pe Valea Ilvelor.

Deşi a anunţat iniţial că primele controale au fost de conştientizare şi avertizare, Comisariatul Judeţean al Gărzii de Mediu nu a putut să ignore problemele de la Sângeorz-Băi, astfel că oraşul-staţiune a fost singura unitate administrativ teritorială amendată. Potrivit şefului instituţiei, în Sângeorz-Băi au fost identificate depozite foarte mari de deşeuri, nu doar pe malurile râurilor, ci şi în oraş. Amenda aplicată Primăriei Sângeorz-Băi a fost de 5000 de lei şi se pare că a fost deja achitată.

 

Gunoiul a fost ascuns sub preşul de pământ…

Primarul oraşului Sângeorz-Băi a promis încă de atunci că va rezolva problemele şi va ecologiza malurile râului şi staţiunea. Cu promisiunea au rămas locuitorii oraşului-staţiune, cândva perla judeţului. Mai mult, Primăria Sângeorz-Băi a apelat la o metodă „românească” de a rezolva lucrurile, ascunzând gunoiul sub preşul de pământ.

Autorităţile locale au crezut că rezolvă problema dacă peste gropile neconforme aruncă nişte pământ şi le acoperă. Metoda „neortodoxă” folosită de autorităţile locale a fost făcută publică de asociaţia H2O Kilometrul Albastru.

„Trebuie să acceptăm faptul că „igienizarea” mediului natural prin aruncarea deşeurilor depozitate neconform pe malurile râurilor, în albia acestora şi acoperirea resturilor cu pământ provoacă foarte mult rău comunităţii riverane râului în acea porţiune, dar mai ales comunităţilor din aval în acest caz Ilva Mică, Feldru, Nepos, Rebrişoara, Năsăud (aria protejată Sit Natura 2000 Someşul Mare Superior)”, a precizat ecologistul Cristian Ţetcu, cel care a şi atras atenţia asupra acestei metode de „igienizare”.

 

Dezastrul de la Dobric, pericol pentru sănătatea localnicilor

Din păcate problemele de la Sângeorz-Băi par nesemnificative comparativ cu bomba ecologică de la Dobric, comuna Căianu Mic. Acolo, de ani de zile o tăbăcărie şi o persoană fizică ce prelucrează pieile de animale aruncă deşeuri periculoase pe malurile pârâului Dobric. Potrivit locuitorilor satului Dobric situaţia nu este una nouă, tăbăcăria care funcţionează în localitate folosindu-se de malurile pârâului care se varsă în Ilişua şi mai apoi în Someş pentru a scăpa de resturile rezultate în urma prelucrării pieilor de animale.

Astfel, în spatele celor două biserici din localitate sunt depozitate camioane întregi de piei de animale, unele vechi de luni sau chiar ani, altele aruncate abia de o săptămână-două. Problema este că aceste piei de animale sunt „completate” de către alţi locuitori ai satului Dobric, care aruncă acolo şi alte deşeuri menajere, formându-se o adevărată groapă de gunoi neconformă. De asemenea, tăbăcăria care funcţionează în zonă deversează în pârâu şi substanţele folosite la prelucrarea pieilor. Printre substanţele periculoase folosite de obicei de către tăbăcării se numără şi cromul, despre care numeroase studii spun că este cancerigen.

Deşi Primăria Căianu Mic trebuia să rezolve problema în cauză înainte să se ajungă aici şi înainte să fie nevoiţi să acţioneze ecologiştii, presa şi Garda de Mediu, aceasta a încercat să împiedice mediatizarea situaţiei prin intervenţii la o instituţie media care a filmat bomba ecologică de la Dobric. Comisarii Gărzii de Mediu s-au sesizat şi au luat la puricat zona, controlul lăsându-se cu trei amenzi, una de 7.500 de lei aplicată tăbăcăriei şi alte două a câte 6.000 de lei aplicate persoanelor fizice. Una dintre persoanele fizice amendate este tot un tăbăcar, care se scapă de deşeurile periculoase folosindu-se de pârâul din localitate.

Cât de periculoase sunt deşeurile de la Dobric pentru om şi pentru ecosistem ar scoate în evidenţă o analiză de apă, care încă nu a fost luată în calcul de nicio instituţie abilitată.

 

Responsabila dezastrului  – o firmă cu profit ZERO şi niciun angajat

Deşi Garda de Mediu nu a făcut public numele firmei care a pus efectiv în pericol sănătatea locuitorilor satului Dobric, surse Gazeta de Bistriţa spun că ar fi vorba despre Vulpea Roşie Prodserv, care fabrică articole de voiaj şi marochinărie.

Firma care funcţionează din anul 1997 are, potrivit informaţiilor depuse la ANAF, o cifră de afaceri cel puţin modestă. În anul 2013, Vulpea Roşie înregistra o cifră de afaceri de doar 3.400 de lei, pierderi de 1.864 lei şi datorii totale de 271.301 lei. Deşi firma încă îşi desfăşoară activitatea, aceasta a raportat celor de la ANAF că are profit 0 şi niciun angajat. Anul de glorie al tăbăcăriei pare să fi fost 2010, când cifra de afaceri ajungea la 34.540 de lei, iar profitul la 3.176 de lei. Din 2011, tăbăcăria a început să meargă în jos, cel puţin asta sugerează cifrele oficiale.

1 COMENTARIU

  1. ioooi,da ce mincinosi sunteti cu tot cu cei de la h2o…cum puteti sa spune ti ca la singeorz au fost ascunse gunoaiele sub pres??chiar vi se potriveste numele de gazeta,pt ca mintiti precum o gazeta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.