Confrom Direcţiei Regionale de Statistică, în Bistriţa-Năsăud erau înregistraţi, în luna iunie, 60.359 de salariaţi, mai mulţi cu 170 faţă de luna precedentă. Creşterea nu a fost însă suficientă pentru a depăşi numărul celor fără serviciu sau ieşiţi din câmpul muncii.

Astfel, în evidenţele Casei Naţionale de Pensii Publice figurau 62.718 pensionari, la care se adaugă 5.272 de şomeri.

 ”Câştigul salarial mediu brut pe judeţ a fost de 1.720 lei, cu 1% mai mic decât în luna iunie 2013 şi cu 1,4% peste nivelul lunii anterioare. Câştigul salarial mediu net înregistrat la nivelul judeţului a fost de 1.249 lei, cu 3,2% mai mic decât în luna iunie 2013 şi mai mare cu 1% decât în luna precedentă. Câştigurile salariale medii brute şi nete pe judeţ s-au situat în luna iunie 2014 cu 26,3% şi respectiv 26% sub nivelul mediu al acestor indicatori la nivel naţional”, potrivit raportului Direcţiei Regionale de Statistică Bistriţa-Năsăud.

Potrivit aceluiași raport, la nivelul județului Bistrita-Năsăud, în iunie a scăzut producţia industrială din judeţ cu 4,5%, comparativ cu luna anterioară, iar cifra de afaceri realizată de agenţii economici cu activitate preponderent industrială s-a redus cu 9,4%.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.