Aproape 140 de copii de la cluburi de înot din Bistriţa, Cluj-Napoca, Târgu Mureş, Baia Mare, Iaşi, Suceava, Turda şi Alba Iulia au participat, sâmbătă, la cea de-a IV-a ediţie a Cupei „Casa EMA”.
Cele mai multe puncte au fost obţinute de înotătorii Clubului „H2O” Târgu Mureş, marele câştigător al concursului, urmat de Clubul SWIM Cluj şi de cel al Liceului cu Program Sportiv Baia Mare.

„Dintr-un lot de 26 de sportivi cu care s-a prezentat în concurs, trebuie remarcaţi liderii acestei generaţii, Alex Georgiţă şi Alex Roşu (născuţi 2001), Cătălin Moişan şi Robert Szocs (ambii 2003), Ştefana Făgădar (2005) sau Cristian Szocs (2006). Notabil este faptul că au participat inclusiv copii născuţi în 2009, mezinii competiţiei oferind, spre deliciul spectatorilor, momentul competiţiei – nu numai că au reuşit să termine proba cu brio, unii au chiar continuat, înotând cu o lungime de bazin mai mult decât era nevoie”, a declarat preşedintele Clubului Sportiv „Casa EMA”, Mihai Opra, conform mesagerul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.