În dosarul în care este cercetată şefa DIICOT Alina Bica, apare şi numele fostului preşedinte al ANRP, bistriţeanca Crinuţa Dumitrean. Ea a făcut parte din Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul ANRP care a acordat în 2011 o despăgubire pentru un teren supraevaluat în Capitală.
Procurorii DNA i-au reţinut, joi noapte, pe şefa DIICOT Alina Bica, pe Lăcrămioara Alexandru şi pe Dragoş Bogdan, fost vicepreşedinte al ANAF, pentru abuz în serviciu, după ce Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul ANRP din care cei trei au făcut parte, a acordat, în 2011, o despăgubire pentru un teren supraevaluat din Capitală, informează Mediafax.

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul ANRP a fost compusă, în 2011, şi din fostul preşedinte al ANRP Crinuţa Dumitrean, Cătălin Florin Teodorescu – deputat PDL, Marko Attila – deputat UDMR, Sergiu Diacomatu – fost membru PMP, numit în ianuarie preşedintele PNL Sector 1, şi Remus Virgil Baciu, toţi foşti vicepreşedinţi ai ANRP, alături de Oana Vasilescu.

Remus Baciu a fost condamnat, în aprilie, la cinci ani de închisoare cu executare, pentru că a primit 270.000 de euro pentru a urgenta dosare de restituire de proprietate.

Potrivit procurorilor DNA, membrii comisiei au aprobat, în unanimitate, raportul de evaluare întocmit de un expert evaluator ” prin care a fost stabilită o valoare a terenului în suprafaţă de 13,0535 hectare de 377.282.300 lei, prin supraevaluarea acestuia cu suma de 263.327.559 lei (echivalentul a 61.714.021,6 euro), prejudiciind cu această sumă bugetul de stat”, se arată într-un document făcut public de Mediafax.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.