Adunarea Generală a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Bistriţa-Năsăud a aprobat majorarea tarifelor la colectarea deşeurilor din judeţ, în urma solicitării operatorului SC Vitalia Servicii pentru Mediu SA, în acest sens.Atât în mediul urban, cât şi în mediul rural, persoanele fizice vor plăti aproape dublu faţă de cât au plătit până acum pentru colectarea gunoaielor de către operator, în timp ce agenţii economici vor plăti cu aproape 17 lei/ tonă mai mult.

 

De la începutul acestui an au fost foarte multe discuţii cu privire la dorinţa operatorului SC Vitalia Servicii pentru Mediu SA de a majora tarifele pentru colectarea deşeurilor din judeţ. Dacă la început administraţia judeţeanăa respins în mod categoric solicitarea operatorului, fără să ceară părerea membrilor AGA a ADI Deşeuri BN, la final a ajuns la un veritabil joc de glezne. Asta după ce a cerut un audit extern, dar şi opiniile instituţiilor de control în domeniu.

Pe 30 iulie, Adunarea Generală a ADI Deşeuri a aprobat majorarea tarifelor.

Astfel, noile tarife aprobate sunt:

Tarif 1mediul urban – persoane fizice, inclusiv asociaţii de locatari/proprietari– 6,82 lei/pers./lună (TVA inclus)

Tarif 2mediul rural – persoane fizice, inclusiv asociaţii de locatari/proprietari –2,95 lei/pers./lună (TVA inclus)

Tarif 3Agenţi economici/Instituţii publice256,46 lei/tonă (fără TVA)

Celelalte tarife practicate de Operator rămân neschimbate, respectiv:

Tarif 4 – colectare, transport, depozitare deşeuri rezultate din activităţi de construcţii şi demolări – persoane fizice, inclusiv asociaţii de locatari/proprietari: 29,59 lei/tonă (TVA inclus)

Tarif 5 – colectare, transport, depozitare deşeuri rezultate din activităţi de construcţii şi demolări – agenţi economici şi instituţii publice: 29,59 lei/tonă (TVA inclus)

Tarif 6 – colectare, transport, depozitare şi valorificare deşeuri voluminoase – persoane fizice, inclusiv asociaţii de locatari/proprietari: 34,24 lei/tonă (TVA inclus)

Tarif 7 – colectare, transport, depozitare şi valorificare deşeuri voluminoase şi DEEE – agenţi economici şi instituţii publice: 34,24 lei/tonă (TVA inclus).

 

Joc de glezne în CJ BN

Aşa cum am precizat mai sus, Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud a solicitat efectuarea unui audit extern pentru a se convinge dacă solicitarea Vitalia SA de majorare a tarifelor este sau nu îndreptăţită.

Auditorul concluzionează că, în baza reglementărilor legale, cererea operatorului de modificare a tarifelor este justificată, întrucât costurile suportate de acesta sunt cu cel puţin 5% mai mari pe o perioadă de 3 luni consecutiv.

Astfel, deficitul cantităţilor de deşeuri programate, modificarea costurilor de depozitare, creşterea salariilor, creşterea altor cheltuieli şi chirii, precum şi a altor costuri de operare, sunt câteva din motivele care stau la baza cererii considerată a fi justificată.

Raportul de audit a fost dezbătut, ce-i drept cam degeaba, în cadrul unei comisii de lucru constituită la nivelul CJ BN. Respectiva comisie a fost compusă din trei consilieri judeţeni – Florin Urâte, Iulian Stroe şi Mircea Mereuţă – alături de Dragomir Câmpan – şeful Adi Deşeuri, şi Luminiţa Borşa – consilier superior în cadrul CJ BN.

Consilierul Judeţean Florin Urîte este singurul care s-a declarat şi a votat împotriva majorării tarifelor şi a adus şi o serie de argumente în susţinerea opţiunii sale.

Iată câteva dintre acestea:

  • Operatorul nu are un management eficient al colectării selective, ţinându-se cont şi de infrastructura prevăzută prin proiect.
  • La data depunerii ofertelor pentru licitaţie, se cunoşteau date preliminare ale recensământului din 2011 (publicat în 2013) cu toate acestea operatorul nu a cerut clarificări la acel moment privitor la documentaţia de atribuire
  • Măsuri de conştientizare a populaţiei cu privire la colectarea selectivă nu sunt suficiente şi cu impact pozitiv asupra populaţiei. Operatorul nu are un program clar de măsuri de colectare selectivă a deşeurilor reciclabile, cum ar fi punerea la dispoziţie a sacilor coloraţi, care ar permite o colectare selectivă eficientă. Pe termen lung ar avea ca efect micşorarea tarifului practicat şi nu o creştere continuă.
  • (…) sunt cazuri în care unii angajaţi (n. r. – ai SC Vitalia SA) au vândut reciclabile. Operatorul nu face nici un efort pentru stoparea furtului de reciclabile de pe platformele semi-îngropate din judeţ. Mai mult, pe raza judeţului există agenţi economici care cumpără reciclabile provenite din aceste semi-îngropate, ceea ce face neclară cantitatea reală de reciclabile colectate.

În acelaşi context, Florin Urîte face trimitere şi la un memoriu adresat ADI Deşeuri de către SC Urbana SA, document pus la dispoziţia comisiei de lucru de ADI Deşeuri, din care reiese faptul că deşi Vitalia a oferit la licitaţia pentru atribuirea contractului de colectare a deşeurilor un preţ „neobişnuit de scăzut”, preţ contestat în câteva rânduri de participanţii la licitaţie, CNSC a acceptat justificarea tarifelor prin prezentarea unor costuri globale la care s-au aplicat anumite chei de repartiţie.

Dacă Urîte a votat în comisie împotriva majorării tarifelor, Iulian Stroe şi Dragomir Câmpan au fost pentru, iar Luminiţa Borşa s-a abţinut, în timp ce Mircea Mereuţă nu a catadicsit să se arate interesat de buzunarul bistriţenilor.

 

28 primari au fost pentru majorare

Cererea de majorare a tarifelor a fost votată de 28 de voturi „pentru”, toate acordate de primarii din mediul rural, 18 voturi „contra”, printre care se află şi cele ale primarilor din Bistriţa, Năsăud şi Sîngeorz Băi, două abţineri (preşedintele CJ BN – Radu Moldovan, şi primarul comunei Feldru – Grigore Ţiolan), iar un vot a fost anulat – Becleanul care a avut reprezentant în AGA o altă persoană decât primarul, care nu avea mandat din partea Consiliului Local Beclean.

Per total au fost prezenţi doar 47 de reprezentanţi din cei 63 de UAT-uri din judeţ (62 de primării plus CJ BN), restul absentând cu „succes” de la adunarea care a pecetluit „soarta” tarifelor pentru colectarea gunoaielor.

 

Sângeorzan, cu o zi înainte de vot: Luăm în calcul să ne abţinem şi noi de la colectare

Cu o zi înainte de votul din Adunarea Generală a ADI Deşeuri BN, Ştefan Sîngeorzan, directorul administrativ al Vitalia SA a dat declaraţii jurnaliştilor cu privire la ceea ce ar urma să se întâmple dacă majorarea tarifelor nu va fi acceptată.

„Se ia în calcul, în cazul în care nu se va ajunge la o înţelegere prin care partenerul nostru, căruia îi plătim peste 1 milion de euro redevenţă pe an să ne ajute să ne echilibrăm veniturile, o „ abţinere” de la colectarea gunoiului. Categoric se ia în calcul, cu respectarea tuturor condiţiilor prevăzute în caietul de sarcini şi contractul de atribuire, ca pe o perioadă de 90 de zile de la o anumită dată pe care o vor stabili juriştii noştri, să mergem pe o colectare de avarie iar apoi vom vedea… Acesta este un proiect cu fonduri europene şi din păcate va atrage sancţiuni la nivel naţional, chiar intrarea în infringement a României pentru că sunt nişte ţinte, nişte target-uri la care trebuia ajuns, iar noi nu ne luptăm numai astăzi şi mâine cu soarta gunoaielor din judeţul Bistriţa-Năsăud şi cu fondurile de mediu, care ulterior vor fi acordate României. Vitalia poate renunţa şi ea la contract în cazul în care instituţiile statului, instanţa va considera că cererile Vitaliei sunt justificate. Acest lucru l-a constatat într-o primă fază un audit independent plătit de ADI, care a scos la iveală că într-adevăr sunt justificate solicitările Vitaliei”, a declarat Ştefan Sângeorzan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.