Ediţia din acest an a concursului „Bistriţa verde”, la care s-au înscris un număr de 21 de bistrițeni, şi-a desemnat câştigătorii. Aceştia au fost premiați de primarul Ovidiu Crețu în cadrul evenimentului „Toamna Bistrițeană” în Complexul de agrement Heidenfeld din Viişoara, unde s-a desfăşurat Festivalul „Toamna Fanfarelor”.

„Îi premiem pe acei cetăţeni care se îngrijesc ca viaţa noastră să fie mai frumoasă. Dacă cineva are o grădină, un balcon frumos sau o grădină pe lângă bloc, acel frumos nu-i aparţine numnai personei respective, ci tuturor celor care trec pe acolo”, a spus primarul Ovidiu Creţu.

Câştigătorii sunt următorii:

Secţiunea „Cea mai frumoasă grădină cu flori aferentă casei de locuit”:
– Locul I – Valeria Hosu;
– Locul II – Radu Mălaicu;
– Locul III – Kiss Magdalena.

Secţiunea „Cel mai frumos balcon cu flori”:
– Locul I – Szabo Erno;
– Locul II – Daniela Fritsch;
– Locul III – Georgeta Dohotari.

Secţiunea „Cea mai frumoasă grădină cu flori aferentă blocurilor de locuinţe”:
– Locul I – Emil Bor;
– Locul II – Aneta Marchidan;
– Locul III – Grigore Cureş.

Pentru fiecare secţiune a concursului au fost alocate câte trei premii care constau în sume de bani a căror valoare totală este de 2.700 lei. Pentru premiul I s-a acordat suma de 500 lei, pentru premiul II – suma de 250 lei, iar pentru premiul III – suma de 150 lei.

1 2

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.