Prof. Florin I. Bojor consideră că ar trebui să fie o atracție majoră în județ care să aducă un număr mai mare de turiști, asta după ce face o comparație între diverse zone care au profitat de pe urma legendelor sau a diverselor atracții șă au reușit să popularizeze zonele printre străini.

„În ultimii ani se vorbeşte aproape la toate colţurile despre dezvoltarea turistică a judeţului şi oraşului nostru. S-au făcut strategii, planuri, site-uri pe internet, asociaţii; s-au construit hoteluri, pensiuni, cabane, centre de informare turistică; s-au asfaltat drumuri şi s-au realizat multe altele. Însă totuşi nu găsim cheia turismului internaţional sau naţional… Oare unde se greşeşte? Ce lipseşte şi ce ar trebui să facem?
Zilele acestea oraşul şi judeţul Bistriţa-Năsăud a fost pentru a douăzecea oară gazda Festivalului Internaţional Nunta Zamfirei. Ca în fiecare an au venit oaspeţi străini din diferite colţuri ale Europei, Asiei şi Africii. Cu siguranţă au fost trataţi foarte bine de către organizatorii evenimentului. Totuşi, invitaţii nu mai revin în calitate de turişti la noi…
La fel se întâmplă şi cu alte manifestări culturale, economice, sportive sau sociale la care participă străini sau români din alte judeţe. Se străduiesc organizatorii să le ofere tot ceea ce avem mai bun, iar apoi turiştii nu ne mai caută.
Statistica oficială ne prezintă numărul de 10.000 de turişti care ne vizitează zona într-un an de zile. Un număr infim pentru economia judeţului şi a oraşului.

Problemele sunt multiple şi fiecare poate identifica măcar una cu care ne confruntăm. Însă marea problemă a turismului nostru o reprezintă lipsa unei atracţii turistice adevărate, de amploare. Avem unele obiective turistice secundare, locale însă ne lipseşte o atracţie majoră, principală, care să ne pună pe harta turistică mondială şi în jurul căreia să construim o adevărată economie.
Care poate fi aceasta? În general, pentru străini maxima curiozitate o reprezintă miticul conte Dracula din Transilvania. Alte localităţi au fost mai deştepte decât noi, zona Bran şi Sighişoara înfloresc turistic mizând pe această poveste faimoasă desprinsă din romanul lui Bram Stoker şi din filmele americane cu vampiri. Alte localităţi precum Viscri, Malâncrav, Valea Zălanului cu ajutorul Prinţului Charles au făcut din conservarea patrimoniului lor o atracţie turistică internaţională. Satul Viscri primeşte de două ori mai mulţi turişti decât întregul nostru judeţ. Bucovina se duce prin mânăstirile în stil moldovenesc, patrimoniu UNESCO. Sibiul s-a concentrat pe cultură şi teatru în special devenind capitală culturală europeană. Clujul s-a axat pe festivalurile de muzică contemporană pentru tineri şi exemplele ar putea continua.

Noi bistriţenii ce facem? Fiecare în ograda noastră visează… E nevoie să renunţăm la orgolii şi dezinteres pentru ca societatea civilă să organizeze măcar o dezbatere publică pe tema găsirii unei singure, unice, originale, incitante atracţii turistice care să fie marca, brandul nostru şi care să aducă vizitatori la noi. Această dezbatere ar trebui să strângă la aceeaşi masă a discuţiilor: profesori şi studenţi care activează în domeniu; autorităţi judeţene; primari şi reprezentanţi locali; presă; patroni care au afaceri în turism şi toţi cei interesaţi.
Numai dacă ne punem cu toţii împreună fără a ne crede superiori şi ne străduim să găsim o adevărată atracţie turistică putem da sens în toată puterea cuvântului muncii, studiului şi investiţiilor făcute până acum. În caz contrar, toată energia şi banii noştri au fost aruncaţi aproape în zadar…”, este de părere Prof. Florin I. Bojor.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.