Creşterea tarifelor la ridicarea, transportul şi depozitarea deşeurilor menajere produse de locuitorii municipiului Bistriţa nu a trecut neobservată.
Deşi Vitalia a demarat în această primăvară un program de dezinfecţie a zonelor şi pubelelor de unde se ridică deşeurile, acesta pare să nu facă faţă provocărilor şi problemelor care se ivesc de fiecare dată când firma strânge gunoaiele.
Astfel, în unele zone ale orașului oamenii se plâng încă de mirosurile neplăcute, însă directorul general al Vitaliei, susţine că angajaţii firmei îşi fac bine treaba.

„De peste o lună și jumătate noi am început o campanie de curățire a semi-îngopatelor. Împreună cu o cisternă care extrage levigatul, împreună cu o mașină care spală levigatul, care are în dotare o soluție care dezinfectează totalmente, facem acest lucru în fiecare zi pe diverse zone din orașul Bistrița. Nu am început de ieri treaba aceasta, doar că din păcate sunt foare multe containere semi-îngopate, nu dovedim să facem asta într-un timp scurt. Chiar pot să spun că trebuie să ne întoarce, încă suntem în sezon de vară, încă se consumă pepene sau lebeniță, în general fructe care produc foarte multă apă, respectiv levigat. În momentul în care el ajunge acolo unde ajunge, în semi-îngopat, firesc că împreună cu gunoiul menajer-umed transmite un miros groaznic. Tot ce am spălat, tot ce am curățat, absolut totul, nu mai miroase, pentru că am spălat și în interior, publela și în exterior și sacii și tot. Acolo unde lumea va vedea trei mașini de la Vitalia să știți că noi acolo spălăm, tragem levigatul din fiecare semi-îngropat, spălăm sacul, spălăm semi-îngropatul, după care cu macaraua punem sacul jos. Deci nu spălăm până când sacul nu e gol, îl spălăm și pe exterior și pe interior, chiar facem treaba aceasta. Noi am dori un pic mai mult, dar nu avem cum să putem treaba aceasta. O facem zi de zi. Mai există o problemă. Soluția pe care noi o avem, este o soluție, nu putem lucra cu orice tip de soluție, este soluția agreată de toată lumea, inclusiv de cei de la Mediu, și este firesc să fie așa, datorită faptului că levigatul este foarte concentrat. Ce rămâne jos pe asfalt nu se poate curăța instantaneu la prima spălare. Deci curățăm asfaltul, plecăm și el încă persistă acolo. Nu ai cum să îți dai seama din prima. Insistăm asupra lor de câte ori putem”, a precizat directorul general Vitalia Bistriţa, Liviu Tănase.

Adunarea Generală a Asociaţiei Intercomunitare pentru gestionarea Integrată a Deşeurilor în Judeţul Bistriţa-Năsăud a aprobat majorarea tarifelor practicate de operatorul judeţean pentru colectarea, transportul şi depozitarea deşeurilor. Noile tarife practicate de operatorul de mediu care gestionează managementul integrat al deşeurilor în Bistriţa Năsăud sunt de 6,82 lei pe persoană, pe lună cu TVA inclus, în cazul persoanelor fizice din mediul urban, de 2,95 lei pe persoană, cu TVA inclus, în mediul rural şi de 256,46 lei pe tonă, fără TVA pentru agenţii economici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.