În perioada 18-21 noiembrie, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud a fost implicat în cadrul activităţilor desfăşurate de şcolile din judeţ în proiectul „Ziua ştafetei- acum decid eu”.

Astfel, elevi ai Şcolii Generale Nr. 1, Liceului Tehnologic şi de Servicii, Colegiului Naţional „Andrei Mureşanu” şi ai Şcolii Generale Poienile Zagrei, precum şi cei din cadrul Fundaţiei „Inocenţi” au avut ocazia să afle lucruri interesante despre meseria de poliţist, în general, şi despre cum se desfăşoară munca de prevenire, în mod special.
Aceştia au fost informaţi de către poliţiştii Serviciului de Resurse Umane despre condiţiile de admitere în şcolile Ministerului Afacerilor Interne, despre structura şi organizarea Inspectoratului de Poliţie Bistriţa Năsăud şi atribuţiile diverselor structuri.
Pentru că munca de informare- prevenire este o componentă importantă a meseriei de poliţist, copiii au avut ocazia să participe la activităţi specifice, desfăşurate de poliţiştii de prevenire, poliţie rutieră şi proximitate cu sprijinul elevilor voluntari ai poliţiei bistriţene, şi să pună întrebări cu privire la tema abordată.
Aceştia au înţeles că informarea şi prevenirea sunt modalităţi eficiente de reducere a riscului infracţional şi victimal, cu precădere în rândul copiilor şi al adolescenţilor, susţinând principiul „un om informat este un om salvat”.
Elevii s-au implicat activ, prin prezentarea unor recomandări preventive, adresate colegilor lor, din perspectivă proprie şi personalizându-şi mesajele, iar la final o parte din elevii implicaţi în proiect şi-au exprimat dorinţa ca pe viitor să îmbrăţişeze meseria de poliţist.

Proiectul „Ziua ştafetei- acum decid eu” este organizat de Institutul Român pentru Pace PATRIR şi fundaţia Terre des Hommes, scopul acestuia fiind acela de a implica copiii în experienţe concrete legate de anumite profesii, experienţe care să îi ajute în alegerea studiilor şi orientarea profesională viitoare.

1 2 3

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.