Structurile de ordine publică, poliţie rutieră, investigaţii criminale, poliţie transporturi, acţiuni speciale, precum şi arme, explozivi şi substanţe periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud vor acţiona în perioada 25 iulie – 31 august 2015, pentru asigurarea climatului de siguranţă publică, prin surprinderea şi descurajarea intenţiilor infracţionale şi contravenţionale, în vederea depistării, identificării şi tragerii la răspundere a celor care, prin conduita lor, încalcă prevederile legale.
Poliţiştii de la ordine publică vor intensifica acţiunile de patrulare, în punctele turistice şi în locurile unde se concentrează un număr mare de turişti, în scopul descurajării comiterii de fapte antisociale, în special cu ocazia sărbătorilor religioase sau a manifestărilor culturale şi artistice, precum şi a celor recreativ-sportive.
Totodată, vor fi executate acţiuni poliţieneşti preventive şi punctuale, în mediile de interes operativ, în scopul prevenirii şi aplanării oricăror stări conflictuale, precum şi a infracţiunilor comise cu violenţă şi a celor contra patrimoniului.
Se va asigura prezenţa activă a poliţiştilor rutieri, la orele de vârf, pe principalele artere şi pe traseele de acces către zonele turistice, pentru depistarea, identificarea şi sancţionarea participanţilor la trafic care încalcă prevederile legale privind circulaţia pe drumurile publice, prevenirea accidentelor şi blocajelor rutiere, fluidizarea şi controlul circulaţiei în localităţi şi pe principalele căi de comunicaţie.

„Vor fi instituite filtre în intervalele de timp identificate cu risc criminogen, precum şi la intrările/ieşirile în/din localităţile urbane, în scopul depistării şi identificării persoanelor suspecte şi a mijloacelor de transport folosite în activităţile infracţionale.
Pe linie de investigaţii criminale se vor intensifica activităţile de prevenire şi combatere a infracţiunilor comise cu violenţă în zona barurilor, discotecilor, locurilor de cazare şi a altor locuri pretabile, precum şi a furturilor de/din autoturisme, a faptelor de cerşetorie, vagabondaj, prostituţie-proxenetism, în vederea identificării şi destructurării grupărilor infracţionale care acţionează la nivel judeţean şi itinerant.
De asemenea, se va acţiona în zona stațiilor CFR cu risc criminogen ridicat în ceea ce privește furturile de la călători și infracțiunile comise cu violență, în scopul identificării minorilor lipsiți de supraveghere, a cerșetorilor, vagabonzilor, bolnavilor psihic și persoanelor consumatoare de substanțe interzise, care călătoresc cu trenurile de călători şi prin prezența lor creează o stare de disconfort călătorilor”, informează IPJ BN.

Prin organizarea acestor acţiuni punctuale în mediile şi zonele de interes operativ se urmăreşte, cu precădere, diminuarea fenomenului infracţional şi contravenţional specific acestei perioade, precum şi asigurarea respectării legii şi creşterea gradului de siguranţă a cetăţenilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.