Înființarea unui liceu exclusiv maghiar în Bistrița-Năsăud este un subiect care are nevoie de o analiză echilibrată și de o dezbatere pe măsură. Și nu cred că analiza trebuie dusă în cheie naționalistă, nici în termenii majoritar-minoritar.

Din păcate, din motive care îmi scapă deocamdată, niciuna, nici cealaltă, adică nici analiza și nici dezbaterea nu s-au întâmplat încă. Dar a lipsit foarte puțin ca liceul să devină din moftul cuiva, o realitate concretă.

Este bizar cum un subiect, cu un asemenea impact a fost precipitat de inițiatori și de susținătorii lor fără ca cineva să-i întrebe pe bistrițeni dacă sunt de acord cu înființarea unui liceu exclusiv minoritar, indiferent despre ce minoritate vorbim, pe banii întregii comunități și ai bugetului național.

Fără vreo analiză serioasă care să le arate concitadinilor noștri cum poate evolua pozitiv instrucția elevilor care urmează cursurile unui liceu exclusiv maghiar, cum se pot integra ulterior pe piața muncii și dacă Bistrița e pregătită să-i absoarbă, sau dacă se poate asigura în timp, numărul optim de elevi pentru a putea funcționa, ce se întâmplă cu profesorii lor și cu titularizările și mai ales, ce se întâmplă după scindare cu Colegiul Național Andrei Mureșanu, una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ din Bistrița-Năsăud?

Rupem în două piese un Colegiu Național ca la un partaj de divorț, o parte ia două treimi, cealaltă o treime? Unii etajul și mansarda, ceilalți parterul? Unii laboratorul de matematică, ceilalți pe cel de biologie?

Au venit inițiatorii cu vreun studiu făcut de experți în educație, pe termen mediu și lung ca să ne convingă că merită ca bugetul local, adică banii noștri ai tuturor să susțină funcționarea a două instituții de învățământ, una exclusiv maghiară și alta românească în loc de una singură, care să respecte cu strictețe, cum se întâmplă și acum drepturile minoritarilor și majoritarilor?

Nu l-am auzit pe primarul Ovidiu Crețu să vorbească despre așa ceva, așa cum nu l-am auzit că a convocat o dezbatere publică și nici nu și-a pus problema că în Occident astfel de subiecte se tranșează prin referendum local.

Sunt mult prea multe întrebări la care nu avem răspunsuri pentru o decizie. Și prea multe indicii că numai criteriul politic pare să fi contat atunci când unii au dorit și alții și-au dat concursul la proiectul ruperii uneia dintre cele mai importante școli din Bistrița-Năsăud.

Așa că, domnule primar Ovidiu Crețu, înainte să repuneți pe tapet subiectul Liceului Maghiar veniți în fața bistrițenilor și al reprezentanților lor, consilierii locali cu analize de impact și fundamentări serioase și nu cu un insectar de dorințe și iluzii, ale unora și altora, și pe calcule de alianțe.

 

Deputat PNL BN Stelian Dolha

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.