La data de 18 martie, senatorul Dorin Dobra, a intervenit în ședința Plenului Senatului, la cele două propuneri legislative și anume – propunerea legislativă pentru abrogarea Legii nr. 37 din 7 aprilie 2014 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule respectiv -propunerea legislativă privind timbrul de mediu pentru autovehicule.

„Astăzi avem două iniţiative legislative pe baza acestei problematici şi o spun şi eu din nou – am mai spus-o, cred că, deja, de cinci ori, de aici, de la tribuna Parlamentului –, taxa de mediu pentru automobile, timbrul de mediu, cum vreţi să-l numim, astăzi, reprezintă una din principalele frustrări ale populaţiei României. Cât vreţi să recunoaşteţi, cât nu vreţi. Mai mult de atât, duce la forme aberante. Astăzi, România e plină de maşini înmatriculate în Bulgaria şi chiar un ministru făcea lucrul acesta mai deunăzi, fără s-o recunoască.
Ce vreau eu să vă spun? Este pentru nu ştiu a câta oară când de aici, de la tribuna Parlamentului, spunem lucrurile astea şi nu vrea nimeni să le ia în considerare, respectând şi politica protecţiei de mediu, în sensul în care trebuie obligatoriu găsită o soluţie, pentru numele lui Dumnezeu!
Personal am făcut, nu ştiu dacă singura, interpelare domnului prim-ministru care este iubitor de maşini şi care înţeleg că vrea să avem şi un mediu protejat, dar asta nu înseamnă să iei românilor posibilitatea de a se transporta într-o lume în care fără automobil eşti aproape condamnat să nu mai exişti.
O raportare între această taxă şi veniturile medii ale acestei populaţii pe care împreună unii o administrăm, alţii o reprezentăm, este obligatorie, după părerea mea.
Soluţiile de aici, de astăzi, de exemplu, din cele două propuneri legislative, sunt: fie eradicarea, şi poate că acolo am avea probleme la protecţia mediului, fie ca această taxă să se plătească odată cu plata taxei pentru drumuri. Şi asta ar fi, ştiţi ce? Nici mai mult, nici mai puţin… Că este o soluţie fiscală mai complicată, nu ştiu, nu vreau să ştiu, că este un Guvern care reprezintă şi administrează şi organizează populaţia. Ar fi fost o eşalonare a acestei plăţi. Odată ce foloseşti drumurile, plăteşti şi taxă de drum, că nu zicem că o eradicăm.
Personal am propus altă soluţie prim-ministrului iubitor de automobile şi, la rândul meu, îl respect pentru asta. Am spus: transferaţi-o în impozitele locale; pentru cei ce deja au plătit-o lăsaţi-le tot atât, pentru cei ce n-au plătit-o şi înmatriculează, transferaţi-o în impozit local şi viraţi de acolo la Ministerul Mediului suma pe care o puneţi ulterior, suplimentar.
Domnule, dar, chiar, până la urmă, nu găsim o soluţie pentru problema asta? Pentru că eu nu ştiu dacă trăim în aceeaşi ţară. Dacă trăim în aceeaşi ţară, la mine, oamenii… 10% din problematici se referă la acest lucru. Este imposibil să nu găsim împreună o soluţie.
Să transferăm sarcina asta pusă la înmatriculare undeva… pe perioada următoare utilizării autovehiculului. N-am fi prima ţară care are taxe foarte mari de poluare, dar transferate anual, în funcţie de Euro I, II, III, VI, cât o fi. N-am fi prima ţară care mărim taxele. Trebuie să existe soluţii.
Eu înţeleg şi Guvernul că nu poate, că ar trebui să dea toţi banii înapoi, dar vă rog frumos, pe toţi cei de aici, din stânga mea, luaţi în considerare toate aceste semnale.
A fost un prim-ministru care aproape că a căzut din cauza aceasta. Ştiţi? Dar nu pot să cred că nu ne gândim cu toţii la aceiaşi oameni.
Mulţumesc din suflet”, a precizat Dorin Dobra.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.