Consilierii judeţeni liberali au rezerve cât se poate de serioase în ceea ce priveşte cea de-a patra rectificare a bugetului Consiliului Judeţean. Anunţul a fost făcut de şeful liberalilor din deliberativul judeţean, Eugen Curteanu. El a criticat faptul că Executivul aruncă 250 de mii de lei pentru un lift care nu foloseşte nimănui.
Potrivit celor spuse de Eugen Curteanu, liberalii au rezerve în ceea ce priveşte rectificarea bugetară propusă de Executiv.

„Lipsa de fluidizare e elementelor din strategie își face vizibil efectele negative și în planul empatizării bugetului. Dacă pentru reparații la Drumu Poarta Transilvaniei, Mureșenii Bârgăului-Colibița-Bistrița Bârgăului, se alocă și zicem noi, bine că se alocă, măcar atât, 250.000 lei, pentru continuarea lucrărilor la drumul Negrilești și Breaza, se alocă aproape trei milioane. O listă care pe noi „ne apasă” și ne face să ne exprimăm rezerva față de proiectul de rectificare bugetară de astăzi. E o discrepanță care ne pune semne mari de întrebare asupra seriozității cu care executivul CJ și președintele Radu Moldovann înțelege să își ducă la îndeplinire promisiunea făcută în 2012. E o discrepanță ca multe altele, sesizată de noi de-a lungul timpului, care ne arată că din punct de vedere electoral lucrurile sunt foarte bine creionate”, a declarat la data de 27 august într-o ședință, consilierul județean, Eugen Curteanu.

Consiliul Judeţean vrea să aloce bani pentru construirea unui lift, instalaţie care nu ar fi necesară pentru cele două niveluri ale Palatului Administrativ, după cum spune Curteanu.

„Consiliul Județean are o idee oarecum năstrușnică la prima vedere, aceea de a face un lift exterior la CJ. O clădire cu două etaje plus mansardă, sau trei etaje, depinde cum privim lucrurile, o clădire în care își are sediu și prefectura, o clădire importantă din punct de vedere administrativ, dar care are niște reguli instituționale și care trebuie să desfășoare comunicarea cu cetățeanul în parametrii instituționali. Solicitând explicații, atât la comisia de urbanism, cât și la comisia de buget, m-i s-a spus că acel lift ar fi necesar pentru persoanele cu dizabilități. La care reacția noastră a fost promptă și va fi și astăzi una promptă, și clară. Nu înțelegem de ce trebuie ca o persoană cu dizabilități să fie chinuită în a urca chiar și cu liftul până la etajul doisau trei, atâta vreme cât la parterul CJ există sala de audiențe, iar funcționarul public din CJ, dacă există necesitatea pentru a se întâlni acel funcționar public cu persoana cu dizabilități, nu ar putea coborâ până la parter”, a punctat Curteanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.