Ionel Răzvan Stoica, tânărul de 16 ani care a evadat din arestul Poliţiei Sibiu după ce a dislocat una dintre barele de metal de la fereastra celulei, a fost prins de poliţişti, în noaptea de duminică spre luni, în municipiul Sibiu, după mai bine de opt ore de căutări, informează Mediafax.

 

Tânărul a fost identificat în municipiul Sibiu şi prins de lucrătorii Serviciului Investigaţii Criminale, la mai bine de opt ore de la evadarea din celulă.

Potrivit Mediafax, Elena Welter, purtătorul de cuvânt Poliţiei Sibiu, a precizat că tânărul este încarcerat în arestul Poliţiei Sibiu şi i s-a întocmit dosar penal pentru evadare, iar ancheta internă începută pentru a verifica împrejurările în care s-a produs incidentul este în plină desfăşurare.

Ionel Răzvan Stoica, în vârstă de 16 ani, domiciliat în localitatea Agîrbiciu, judeţul Sibiu, era arestat preventiv, fiind suspect de comiterea mai multor furturi, şi a evadat, duminică, din arestul Poliţiei Sibiu, după ce a dislocat o bară metalică de la fereastra celulei, fiind dat în urmărire naţională. El fusese încarcerat în 17 iunie 2015 în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Sibiu, pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de furt calificat.

 

Sursă foto: IPJ Sibiu

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.