Procurori din cadrul DNA Cluj efectuează, miercuri, percheziții domiciliare în 32 de locații situate  în județele Cluj, Alba, Sălaj, Sibiu, Mureş şi Prahova, din care 5 sunt sediile unor instituţii publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale şi domiciliile unor persoane fizice, se arată într-un comunicat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Procurorii efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracţiuni de corupție şi asimilate celor de corupţie, comise în perioada 2013 – 2015.

 

Una dintre locaţiile percheziţionate de oamenii legii este Primăria Cluj Napoca.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Cluj-Napoca, Oana Buzatu, DNA Cluj a solicitat să i se pună la dispoziție, spre verificare, copii după hotărâri ale Consiliului Local, precum și contracte de prestări servicii și contracte de sponsorizare care au fost încheiate între primărie și SC Coral Impex — firmă care se ocupă de servicii de deratizare și dezinsecție.

Potrivit Mediafax, Primăria Cluj-Napoca are un contract cadru pentru prestarea activităţilor de dezinsecţie şi deratizare a domeniului public încheiat în 2006, după o licitaţie câştigată de SC Coral Impex SRL, pe o durată de patru ani, prelungit în 2010, printr-o hotărâre de Consiliu Local, pentru 7 ani şi 7 luni.

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Cluj-Napoca, Oana Buzatu, a declarat, miercuri, presei, că intrarea în vigoare a prelungirii acordului cadru cu SC Coral Impex SRL a avut loc începând cu iulie 2011.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.