Primarul municipiului Bistriţa, Ovidiu Creţu, este la mâna judecătorilor Curţii Constituţionale a României, care va dezbate pe 16 decembrie cazul excepţiei privind dispoziţiile referitoare la incompatibilitatea aleşilor locali cu funcţia de reprezentant în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local. În 2013, edilul bistriţean a fost declarat incompatibil de Agenţia Naţională de Integritate şi, cu toate că a contestat în instanţă decizia, Ovidiu Creţu a pierdut. În acest moment, dosarul în care se judecă starea de incompatibilitate a primarului Ovidiu Creţu se află pe masa judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României.

 

Curtea Constituţională a României (CCR) a amânat marţi, pentru data de 16 decembrie, dezbaterile în cazul excepţiei privind dispoziţiile referitoare la incompatibilitatea aleşilor locali cu funcţia de reprezentant în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local. Înainte de şedinţă, preşedintele CCR, Augustin Zegrean, a declarat că aleşii nu-şi vor mai pierde mandatul în cazul în care va fi declarat neconstituţional articolul privind incompatibilitatea acestora cu funcţia de reprezentant în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local.

„Aleşii locali câştigă, li se anulează constatarea făcută de ANI. Dacă legea nu mai prevede că ei sunt în incompatibilitate, nu-i poate menţine nimeni în incompatibilitate. (…) Nu-şi mai pierd mandatul pentru acest motiv”, a declarat Augustin Zegrean. În acest context, primarul municipiului Bistriţa, Ovidiu Creţu, va afla pe 16 decembrie dacă va scăpa sau nu de eticheta de „incompatibil” pusă de ANI în urmă cu aproximativ un an.

 

Declarat incompatibil de ANI în 2013

În 2013, Agenţia Naţională de Integritate l-a găsit incompatibil pe Ovidiu Creţu, dat fiind faptul că a deţinut simultan funcţia de primar al municipiului Bistriţa, dar şi calitatea de reprezentant asociat persoană juridică în cadrul S.C. BUSINESS PARK BISTRIȚA SUD S.R.L. „Teodor Ovidiu Creţu s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 01 octombrie 2012 – 21 ianuarie 2013, întrucât a deţinut, simultan, funcţia de primar al municipiului Bistriţa, judeţul Bistriţa-Năsăud, şi calitatea de reprezentant asociat persoană juridică în cadrul S.C. BUSINESS PARK BISTRIŢA SUD S.R.L”, se preciza într-un comunicat al ANI.

Ovidiu Creţu a declarat public că este vorba de o greşeală din partea Registrului Comerţului, care însă a fost rectificată.

„Va urma un proces. Este o situaţie identică cu cea pe care a avut-o primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre. (…) Eu am fost cel care a semnat adresa de înaintare a documentelor către Registrul Comerţului, aceştia au înţeles că eu am fost delegat, neexistând niciun fel de hotărâre. Şi-au corectat greşeala, au anunţat-o în scris, am fost cu respectiva adresă la agenţie, au spus că e în regulă, că e în ordine şi m-am trezit după şase sau şapte luni că mi-au dat soluţia de incompatibilitate. Va urma un proces similar cu cel de la Constanţa”, declara primarul Creţu într-o conferinţă de presă.

 

Primarul spune că a tratat cu uşurinţă

Primarul Bistriţei a contestat în instanţă decizia ANI, însă magistraţii Curţii de Apel Cluj nu i-au dat dreptate. Curtea de Apel Cluj a respins ca lipsită de interes cererea de suspendare formulată de Ovidiu Teodor Creţu în contradictoriu cu ANI în dosarul nr. 1153/33/2013 al Curţii de Apel Cluj. De asemenea, a respins ca neîntemeiată acţiunea în contencios administrativ formulată de Ovidiu Teodor Creţu în contradictoriu cu ANI având ca obiect anularea raportului de evaluare nr. 40409/G/II/23.09.2013. Sentinţa, pronunţată pe data de 21 ianuarie 2014, a putut fi atacată în recurs în termen de 5 zile de la comunicare în ceea ce priveşte cererea de suspendare. Ovidiu Creţu nu a avut câştig de cauză nici în recurs.

„Acest subiect pentru mine părea unul simplu şi tratat uşor pentru Curtea de Apel de la Cluj. Sentinţa de acolo mi-a făcut un mare bine, pentru că am fost convins că lucrurile vor merge absolut firesc şi că justiţia îşi va spune cuvântul şi o să se termine problema. Sentinţa dată de cei de la Cluj m-a trezit, trăim într-o altfel de lume, nu una idilică şi trebuie să îmi iau toate măsurile să-mi obţin dreptatea. O să discut cu case de avocaţi cu cine trebuie, astfel încât să mă prezint competitiv în meciul cu ANI”, a declarat după proces, într-o conferinţă de presă, Ovidiu Creţu.

„M-a surprins din motivare faptul că actul remis de Registrul Comerţului care recunoaşte eroarea materială şi o îndreaptă, pe de-o parte e luat în seamă, dar pe de altă parte, tot acel act este pro cauza şi nu are valoare”, a mai adăugat primarul.

 

Apărat de Milea

Ovidiu Creţu a fost reprezentat în cadrul procesului de Bogdan Milea, un avocat care este cunoscut drept „apărător al social-democraţiei”. Bogdan Milea este şi avocatul preşedintelui Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan, în procesul pe care acesta l-a intentat ziariştilor de la Gazeta de Bistriţa într-o încercare de suprimare a libertăţii de exprimare. Oricum, Milea a fost nepregătit în cadrul procesului intentat de clientul său Agenţiei Naţionale de Integritate. El nu a observat „punctul cheie” al dosarului: o declaraţie a lui Ovidiu Creţu care a fost semnată atât în nume propriu, cât şi în calitate oficială pentru societatea din subordinea Primăriei Bistriţa, pe care tot dumnealui o conduce. Astfel, în pledoaria lui finală, Milea nu a vorbit deloc despre acest subiect şi a trebuit ca magistratul să îi atragă atenţia asupra acestui fapt, încât să îşi pregătească apărarea şi în funcţie de acea declaraţie.

 

CCR l-ar putea salva

După ce a pierdut la Curtea de Apel Cluj, Ovidiu Creţu a înaintat recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, în vara acestui an. În luna octombrie, Instanţa supremă a admis recursul primarului bistriţean şi a fixat ca termen de judecată a dosarului pe fond data de 27 ianuarie 2015. Până atunci însă, toţi aleşii locali aflaţi în situaţii identice cu cea a primarului Bistriţei, fiind declaraţi incompatibili de Agenţia Naţională de Integritate, printre care se află şi preşedintele ales al României, Klaus Johannis – fost primar al Sibiului, aşteaptă decizia Curţii Constituţionale privind dispoziţiile referitoare la incompatibilitatea aleşilor locali cu funcţia de reprezentant în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de primarul din Tuzla, Constantin Micu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.