Sorin Frunzăverde, preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin şi vicepreşedinte PNL, a fost trimis, vineri, în judecată de procurorii DNA pentru comiterea unor infracţiuni asmimilate faptelor de corupţie.

Aceeaşi soartă o împărtăşeşte şi Ionese Ghiorghioni (PNL), vicepreşedinte al CJ Caraş-Severin până pe 4 iunie când a fost suspendat din funcţie, acuzat de infracţiuni asmilitate faptelor de corupţie, fals si uz de fals şi influenţarea declaraţiilor.

 

 

Sorin Frunzăverde este trimis în judecată sub control judiciar. Potrivit DNA, preşedintele CJ Caraş-Severin este acuzat de „săvârșirea infracțiunii de folosire, de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, a influenței ori a autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite”.

În acelaşi dosar este trimis în judecată, dar în stare de libertate, şi fostul vicepreşedinte al CJ Caraş-Severin, liberalul  Ionese Ghiorghioni (sub control judiciar în altă cauză). Potrivit DNA, Ghiroghioni este acuzat de  folosire, de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, a influenței ori a autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, influențarea declarațiilor (trei infracțiuni), fals intelectual, uz de fals.
„În perioada cuprinsă între cele două tururi de scrutin ale alegerilor prezidențiale din luna noiembrie 2014, inculpatul Frunzăverde Sorin și-a folosit influența pe care o avea în calitatea sa de președinte al Consiliului Județean Caraș Severin și de vicepreședinte al unui partid, asupra inculpatului Ghiorghioni Ionesie, vicepreședinte al Consiliului Județean și membru în același partid politic, în scopul obținerii unor foloase necuvenite, respectiv să obțină, în al doilea tur de scrutin, un număr mai mare de voturi pentru candidatul formațiunii din care făceau parte și, implicit, să-și consolideze poziția în cadrul acestei formațiuni politice, dar și în plan administrativ, prin condiționarea repartizărilor bugetare de rezultatul votului.
Ulterior, în zilele de 12 și 13 noiembrie 2014, inculpatul Ghiorghioni Ionesie a luat legătura cu 9 primari cărora le-a solicitat, folosindu-se de autoritatea și influența sa de vicepreședinte al Consiliului Județean Caraș Severin, să facă demersuri favorabile în direcția respectivă.
De asemenea, pentru a-i determina să procedeze în acest sens, inculpatul Ghiorghioni Ionesie le-a transmis acestora că, de rezultatul votului, vor depinde alocările bugetare efectuate de Consiliul Județean către primării în anii 2015 și 2016 (respectiv până la terminarea mandatului conducerii CJ Caraș Severin).
La data de 18 noiembrie 2014, în urma unui accident rutier provocat de autoturismul pe care îl conducea, soldat cu rănirea ușoară a mai multor persoane, inculpatul Ghiorghioni Ionesie a determinat trei persoane să facă declarații necorespunzătoare adevărului, în sensul că acestea au relatat faptul că mașina implicată în coliziune fusese condusă de către una dintre ele.
Pentru aceasta, Ghiorghioni Ionesie a uzat de mijloace de corupere, constrângere, precum și prin folosirea autorității și influenței sale de vicepreședinte al Consiliului Județean, președinte al unui composesoratului și de președinte al unei asociații de vânătoare.
De asemenea, în exercitarea atribuțiilor de serviciu de vicepreședinte al Consiliului Județean, inculpatul Ghiorghioni Ionesie a emis un act intitulat „Împuternicire” prin care se atesta în mod neconform realității faptul că în data de 18.11.2014, una din cele trei persoane a fost împuternicită să conducă autoturismul respectiv, aparținând Consiliului Județean Caraș Severin. Acest act a fost depus ulterior la dosarul de daune al societății de asigurare”, se arată în rechizitoriul întocmit de procurorii DNA.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Caraș Severin, cu propunere de a se menține măsura preventivă dispusă în cauză.

Procurorii DNA au dispus, în luna mai, punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând din 15 mai până în 13 iulie, faţă de Sorin Frunzăverde.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.